Tabără: Producţia de legume s-a relansat în acest an

Autor: Mediafax 21.07.2011

Producţia de legume s-a relansat în acest an, suprafaţa serelor fiind în creştere cu 645 de hectare faţă de 2010, a declarat joi ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, la seminarul Mediafax Talks about Agriculture.

"Asistăm la o relansare a producţiei de legume. În acest an, avem în spaţii protejate cu 645 de hectare mai mult decât în anul 2010", a spus Tabără.

El a adăugat că nu va mai accepta în următoarea perioadă ca legumele să rămână într-un sistem de comercializare la marginea drumului.

Tabără a vorbit şi de reducerea deficitului comercial pentru produsele agro-alimentare. Astfel, în primele patru luni ale acestui an, deficitul s-a redus de la 553 milioane de euro la 462,5 milioane de euro.