Isărescu: Canalul psihologic este cel mai periculos la contagiunea crizei din Grecia; BNR e pregătită

Autor: Marius Oncu 21.07.2011

Banca Naţională a României (BNR) s-a pregătit prin mai multe măsuri pentru o contagiune a crizei din Grecia, care ar putea avea loc mai ales pe canalul psihologic, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, într-un interviu, acordat la Bucureşti, agenţiei de presă chineze Xinhua, citată de Mediafax.

Sistemul bancar românesc nu are o expunere directă la criza datoriilor suverane din Grecia, dar există posibile canale de contagiune, iar acestea trebuie monitorizate strict, a admis Isărescu, întrucât băncile elene controlează în prezent circa 16% din activele bancare totale din România.

Guvernatorul BNR a descris situaţia de ansamblu a sistemului bancar local ca fiind "sub control" şi a explicat că circumstanţe anterioare au plasat băncile într-o poziţie mai bună să facă faţă crizei datoriilor suverane.

România a fost lovită puternic de criza financiară globală în iarna anului 2008, iar în martie 2009 a cerut ajutorul Fondului Monetar Internaţional.

"Ne-am uitat la toate băncile de aici şi există în principal bănci româneşti cu capital străin, majoritatea subsidiare ale unor grupuri bancare europene. Am cerut băncilor-mamă, cu mult înainte de testele de stres realizate de băncile europene, să crească nivelul de capital. Pot să vă spun că testele noastre de stres şi cererile pentru capital au fost mult mai dure decât cele din Europa", a spus Isărescu.

Ca urmare a cerinţelor BNR, băncile centrale din România au depăşit nivelul de adecvare a capitalului prevăzut de reglementările internaţionale. La sfârşitul primului trimestru din acest an, rata de adecvare a capitalului în sitemul bancar local era de 14,88%, faţă de nivelul 8% stabilit prin acordul de la Basel. Rata de adecvare a capitalului măsoară activele ponderate la risc şi este folosită pentru a evalua capacitatea băncilor de a face faţă obligaţiilor şi altor riscuri.

Cererea către băncile-mamă de a majora capitalul, într-o perioadă deja dificilă, a reprezentat un examen exigent, a adăugat Isărescu.

"Toate băncile-mamă s-au comportat impecabil. Nu am înregistrat niciodată nicio întârziere, nu am avut nicio divergenţă sau reacţie negativă, comportamentul acţionarilor principali a fost impecabil", a spus el.
În prezent, guvernatorul BNR nu exclude o posibilă conatgiune a unei situaţii pe care o descrie ca foarte critică, adăugând, însă, că banca centrală este pregătită să reacţioneze, iar canalele de contagiune sunt destul de înguste.