Poema Desnuda/ de Crista Bilciu

Crista Bilciu s-a născut la 19 iulie 1978, la Târgu-Mureş. Este absolventă a Facultăţii de Ştiinţe şi Litere a Universităţii "Petru Maior", secţia Limba şi Literatura Română/ Limba şi Literatura Engleză. Master în Istoria Criticii literare şi în Managementul proiectelor. A obţinut şi o licenţă în regie de teatru, la Universitatea de Teatru, Târgu-Mureş. În prezent este studentă la Universitatea Media, secţia Regie film, clasa profesorului Dan Piţa. Din anul 2008, regizează, la Teatrul Studenţesc PODUL din Bucureşti, spectacole susţinute de echipa ei formată din studenţi ai Facultăţii de Actorie din cadrul Universităţii Hyperion, Bucureşti. A regizat: Conu Leonida faţă cu reacţiunea, Efectul razelor gamma asupra anemonelor, Asteptându-l pe Godot, Experimentul Hamlet şi altele. Site: http://cristabilciu.wetpaint.com

Introducere

Acest poem atâta l-am gândit

şi răzgândit,

frământat cu degetele, tălpile, cu salivă,

mi-am stors sudoarea, sânii, creierii,

încât la început s-a transformat

din apă în spirt -

asta la început

(şi atunci ar fi trebuit eu să-i dau foc -

poate că aş fi incendiat cu el

pălăria lui Mincu,

mustăţile lui Cărtărescu,

arca lui Manolescu -

Cistelecan nu s-ar fi ars,

ci ar fi aprins molcom,

ardeleneşte,

o ţigară Gauloises Blondes

de la vâlvătaie).

Atunci trebuia să dau eu foc,

când aveam 20 de ani şi

eram studentă la Litere

şi credeam că realitatea e un fel de

literatură prost scrisă.

Când iubeam penibil un bărbat

însurat şi cinic, pe care nu-l chema Robert

(aşa cum numai o virgină îndopată

cu marii clasici poate iubi -

literatura te face curvă).

Atunci când eram eu,

atât de eu, încât ceilalţi

simţeau instantaneu că sunt un pericol

la adresa echilibrului universal,

o zebră într-o turmă de elefanţi.

......................................................................................................................................

Capitolul 11

Aici autoarea observă

că în acest poem nu se mai întâmplă nimic

şi hotărî să nu mai fie aşa.

Aşa că, deodată,

lucrurile începură să se întâmple.

Mai întâi, trecu prin poem

o turmă de elefanţi din Serengeti

(care trebuiau să apară

în memoriile unui septuagenar amator de safari,

dar au fost induşi în eroare

de harababura din acest poem,

astfel că bătrânul vânător

a trebuit să se mulţumească

cu un stol de raţe sălbatice

erau fustele Aemiliei, în travesti

septuagenarul era, oricum

aproape orb).

După trecerea elefanţilor s-a ridicat un nor de praf

atât de gros,

încât personajele poemului

nu s-au mai văzut între ele

vreme de câteva versuri.

În învălmăşeală, Fata Brună

îl sărută, din greşeală, pe David,

confundându-l cu Marele Actor;

Marele Actor îşi confundă negresa

cu Travestitul, care îi arse o palmă,

Al lu' Cincistele se trezi şi el cu o palmă,

nu se ştie de la cine;

Thales se lovi cu fruntea de o stea

şi îşi făcu un cucui de toate zilele;

Omul cu aripi,

care tocmai îşi savura omleta

la MacDonalds,

se înţepă în nas cu furculiţa

(încercaţi voi să mâncaţi omletă cu aripile

şi încă pe întuneric);

Omul cu sprâncenele prea lungi

se împiedică în propriile sprâncene

şi căzu peste Înaripat,

care înţepă cu furculiţa

cucuiul lui Thales

(Thales nu zise nimic: era filosof.)

Laura se încurcă în ciorapul Bunicii,

care începu să prindă proporţii

şi să devină pervers,

deoarece, deodată sări la părul Laurei

şi au au! îl incluse în ţesătură,

apoi continuă să ţeasă şi barba

Omului cu păr roş,

şi sprâncenele Sprâncenatului

şi aripile Înaripatului,

şi şase din cei 7 Robert, pe care îi apucă de colţuri sau de litere

(v-am spus că nr. 5 mai apare

doar în capitolul 27).

Firul se ţesea cu repeziciune

şi nu mai era vertical, ci orizontal.

Era ca un mare stomac exterior,

care nu ierta nimic în jur.

Astfel, el mai hali: pe Thales cu tot cu cucui,

cele două jumătăţi de câine roş

şi cele două jumătăţi de Panseluţa,

pe care încercă să le recompună

în ciuda hămăiturilor de protest

şi a hohotelor şi plânsetelor groteşti

(pe Uţa o durea capul,

iar Pansy se gâdila,

cele două fragmente câineşti erau foarte confuze,

deoarece nu se mai întâlniseră

de la diviziune, când erau pui

şi fiecare credea despre celălalt

că e doar o invenţie literară,

până acum se credeau unici

şi erau tare mândri de asta).

În momentul în care în laţele ciorapului

se încurcă şi femeia de afaceri

cu lungul ei şir de iubiri

discrete şi indiscrete,

ciorapul (probabil din economie de spaţiu)

se curbă, se roti

şi, în cele din urmă, se spirală,

parcă era o procesiune MISA.

Marele Actor fu şi el prins în laţ

(i se agăţară ochelarii de soare)

şi Fata Brună se aruncă să-l salveze,

rămânând şi ea acolo,

prins fu şi avionul soţiei lui David

(spre surprinderea autoarei acestui poem,

care nu înţelege cine, când şi cum

a scos aeroplanul

din fund de Pocloş).

Când ciorapul îşi continuă

micul dejun pantagruelic

cu Ghiţă şi soţia lui,

aceştia nici nu observară

continuând să facă dragoste,

sub privirea deja plictisită a

cămăşii lui Ghiţă, care contoriza orgasmele

(cămaşa fu încântată

de strânsoarea ciorapului,

căci visa în secret să fie brutalizată)

Soţia lui David fu înşfăcată împreună cu agenţia de scame,

fiecare strigând alt slogan,

ieşi un vacarm îngrozitor

(Thales, cât era el de filosof, înjură cu sete),

Marele Actor ceru o aspirină

sau un masaj

(dar negresa lui o ştersese demult

în Serengeti,

pe elefantul care avea cea mai mare

trompă),

Travestitul îi oferi Actorului un supozitor,

ciorapul îngurgită şi Travestit şi supozitor

Marele Actor se plânse în continuare

de dureri de cap

- Stai să pup, sări Bruneta,

dar mă tem că iarăşi nu pe el

l-a pupat

(nu se ştie pe cine, nimeni nu a protestat)

Fustele Aemiliei

au fost penultimele

de pe lista de bucate

a ciorapului,

pentru că desertul a fost David,

care fu apucat de

nu, autoarea preferă să nu spună,

mai bine le spune tuturor

să tacă,

să nu se mai zbată,

să lase praful să se aşeze odată

în urma elefanţilor,

să poată trece Aemilia

să se mire,

să zică: "Parcă e povestea cu ridichea"

şi să râdă

şi să stropească toată procesiunea

cu PET-ul ei de Coca-Cola

plin cu apă

şi toate personajele să cadă într-un somn greu

şi Ciorapul să se topească,

să intre în pământ

şi să crească din el flori,

flori de toate culorile,

vesele şi înmiresmate, flori-de-stil,

printre care dorm toate personajele poemului

care se trezesc a doua zi

foarte mirate de locul în care se află,

dar zâmbitoare şi liniştite

şi se întorc pe urmă

la truda poemului, cea de toate zilele.

Volumul Poema Desnuda este câştigătorul concursului de manuscrise al Uniunii Scriitorilor din România, ediţia 2010. Va apărea la Editura cartea românească