Premierul britanic scade în sondaje din cauza lui Rupert Murdoch

Autor: Catalina Apostoiu 22.07.2011

Premierul britanic David Cameron a fost supus unei avalanşe de acuzaţii în Parlament cu privire la relaţia sa cu News Corp. şi fostul său director de comunicare Andy Coulson, o figură-cheie în scandalul ascultărilor ilegale de telefoane, potrivit The Wall Street Journal.

Sondajele indică o scădere a popularităţii premierului în rândul electoratului, însă este posibil ca decizia lui Cameron de a-l angaja pe Coulson, fost redactor-şef al News of the World, să fi afectat şi relaţia aces­tuia cu propriul Partid Con­servator, susţin unii dintre le­gisla­torii partidului său.

Cameron a declarat că re­gretă că l-a angajat pe Coulson şi şi-a cerut scuze pentru proble­mele generate de această decizie.

Cameron a fost în mod repetat atras în acest scandal din cauza lui Coulson, care a fost arestat luna aceasta, însă nu a fost pus sub acuzare. Coulson demisionase din cadrul News of the World în 2007, iar Cameron l-a angajat câteva luni mai târziu şi l-a adus în Downing Street când a câştigat alegerile, anul trecut, în ciuda avertismentelor lansate de mai multe surse.

Pe fondul acuzaţiilor, premierul britanic a ieşit la atac, spunând că guvernul laburist anterior a ignorat la rândul său multe avertismente privitoare la ascultările telefoanelor şi a avut de asemenea o relaţie apropiată cu News Corp.

Premierul şi-a apărat cu fermitate membrii cabinetului şi modul în care a făcut faţă scandalului.

Totuşi, dacă cei arestaţi vor fi puşi sub acuzare şi vor începe procese având legătură cu scandalul, în afara anchetelor desfăşurate de către guvern, unii conservatori se tem că acuzaţiile se vor acumula în continuare, şubrezind şi mai mult poziţia primului-ministru.