Praktiker şi-a accentuat declinul: minus 28,8% la S1

Autor: Cristi Moga 28.07.2011

Reţeaua germană de bricolaj Praktiker, care deţine pe plan local 27 de magazine, a înregistrat vânzări de 68,7 mil. euro în prima jumătate a acestui an, în scădere cu 28,8%, atingând astfel cele mai slabe vânzări per magazin de la intrarea companiei pe piaţa locală, în 2002.

Pe o piaţă în care reuşesc să crească doar companiile care continuă să se extindă, germanii au realizat vânzări me­dii lunare de 420.000 de euro per magazin în prima jumătate a acestui an, de trei ori mai scăzute faţă de maximele atinse în 2007 (1,2 mil. euro per magazin) şi cu 45% sub nivelul din 2002, când doar magazinul din Voluntari al companiei a rea­lizat vânzări de 3,1 mil. euro în decurs de patru luni.

"Ţări pre­cum Grecia şi România au fost zguduite puternic de pro­ble­mele economice şi fiscale. (...) Mai mult, nu se întrevede nici­un semn de îmbunătăţire a situaţiei", motivează scăderea vânzărilor reprezentanţii Praktiker în raportul semestrial.

România este ţara din afara Germaniei în care Prak­ti­ker s-a extins cel mai mult, dar care totodată înregistrează în prezent şi cele mai mari scăderi de venituri, inclusiv pe fon­dul competiţiei cu alţi jucători puternici, precum Dedeman, Bri­costore, BauMax, OBI sau Hornbach.