Gender X (V)/ de Leonard Ancuţa

5.

"They sacrifice themselves / To the Locust Master - to the one that drowned the world. / They love their Parasite God - Yet they crucify me.", oh cît adevăr în aceste versuri ale unui cîntec de demult, aşa i se crucificau gîndurile în momentul în care miezul nopţii apăsa Babylonul ca întunericul strivit în interiorul unui clopot uriaş. Doar el şi substanţa impenetrabilă a clopotului în clipa aceea, fără nici o cale de ieşire.

Dacă nu se ducea a doua zi la Centru, cu siguranţă se dădea alarma şi devenea inamicul public numărul 1. I se părea amuzant, oare cum va suna noul episod al buletinului de ştiri, ceva de genul "bărbat cu penis activ în libertate, aveţi grijă, penisul poate ejacula în orice moment!". Da, era distractiv, probabil chiar erau oameni suficient de tîmpiţi încît să creadă că sperma îi poate arde, orbi sau cauza cine ştie ce chinuri groaznice, delir, cancer şi în final, moartea.

În fond dacă nu se ducea mîine la Centru, era mai puţin important cînd avea să moară. Ori acum, ori peste o vreme, îi era perfect egal. Se obişnuise cu iadul de multă vreme, ce putea să vină mai rău? Dar era oare în stare să facă asta? Să devină eventual vedeta zilei în seria buletinol de ştiri care vor apărea în urma aventurii lui? De fapt, avea vreo importanţă cine era el de fapt?

Nu-şi pusese întrebarea cine era, nu, niciodată, nu avusese nici măcar îndrăzneala. I se păruse întotdeauna că el exista şi doar atît. Cine, de ce, pentru ce, nu-şi pusese vreodată astfel de întrebări. Scopul lui fusese definit de oamenii lui Jusa, un simplu mecanism în procesul de construcţie al unei societăţi superioare, în care iubirea era punctul central.

Iubirea, da, despre ea era vorba. Oamenii trebuiau să se preţuiască unii pe alţii, să se adore, să se iubească mai presus de orice alt sentiment sau instinct omenesc. Orice îndrăzneală fusese ştearsă din memoria colectiva, nu exista decît dragoste. Nu sex, era murdar să vorbeşti despre atingere, sărut, facut dragoste, perversiune sau orice care avea legătură cu murdăria care se putea naşte între doi indivizi.

A-ţi iubi aproapele nu e o pornire care vine din inimă, e o datorie. Indiferent de caracter, de personalitate, de aspect sau de orice ar diferenţia un om de altul, iubirea este. Dragostea nu e o problemă de gust, ci una de accepţie, nu afinităţile, nu scopurile sau amintirile te leagă de un individ, ci însăşi dragostea, în forma ei primară, ca la o specie care se apără în faţa altora, ca atunci cînd o naţiune care se adună laolaltă pentru a face faţă unei molime.

Îi era scîrbă de propaganda lui Jusa. L-ar fi omorît (ar fi omorît-o?) în clipele acelea, de s-ar fi aflat faţă în faţă. Un hermafrodit plin de ifose şi de căcat în cap, un nemernic patetic, impotent, care nu făcuse decît să-i fure dragostea. Lui şi multor asemenea ca el. L-ar fi stîrpit ca pe un gîndac, dar nu l-ar fi fumat, doar s-ar fi pişat pe el, din pura satisfacţie a unui lucru bine făcut.

Puştanul mergea în faţă în timp ce se gîndea la toate astea şi fredona " I wish I was a little bar of soap", puţin fals, nazal şi subţire în acelaşi timp. Nu avea o voce muzicală, dar cîntecul îi dădea o stare bună. Se gîndea la Anna, ce făcea oare la momentul acela - mai trăia? Nu-şi pusese niciodată problema asta, nu se mai gîndise la moarte de multă vreme.

De fapt o făcuse, spunîndu-şi că durerea nu există, e doar absenţa plăcerii, la fel cum frigul e absenţa căldurii şi răul absenţa binelui. Sunt lucruri care nu există pe lumea asta, moartea sau ura, nepăsarea sau depărtarea sunt doar iluzii. Întotdeauna există absenţa, dar pînă şi absenţa e doar o unitate de măsură. Poate tocmai de asta nu putea accepta iubirea lui Jusa, pentru că perfecţiunea ei se construia pe o absenţă. A sexului, dar în cazul lui, personal, pe absenţa Annei.

Şi iubirea nu poate fi absenţă, prezenţa a ceva nu se poate defini prin absenţa a altceva. Un lucru adevărat doar este şi atît, indiferent de forţele care îl împiedică să nu fie. Aşa cum era puştiul mergîn fericit din faţa lui. Era acolo şi îl ducea undeva, habar n-avea unde şi dacă acolo o să fie bine sau nu. Nici nu-i păsa. Viaţa lui îşi urma singură cursul şi era momentul în care nu-i mai păsa nici de Jusa nici de el.

În fond nu erau decît feţele opuse ale aceleiaşi probleme. Nici el, nici Jusa nu erau rezolvarea, şi dacă ar fi pierit unul din ei, sau dacă ar fi învins definitiv într-o confruntare, nu s-ar fi schimbat nimic. Nu, o revoluţie nu vine dintr-un individ, vine dintr-o mentalitate pe care oamenii vor s-o schimbe. Şi mentalitatea asta o fac oamenii care au putere, intuiţie. Şi coaie, la o adică, dar nu o pereche, ci poate mai multe.

El era depăşit, el nu-şi dorea decît o simplă partidă de sex, cu femeile promise de băiatul tuns zero, cu piercinguri mai grele decît oasele şi a cărui umbră aluneca asemenea unui cuţit bont pe asfalt, doar că nu scotea un sunet. Va merge şi îşi va desfăta fiecare celulă a trupului, va curge ca o cascadă în femei, le va arăta ce înseamnă bărbatul din el.

Puştiul se opri. "Ce-i, am greşit drumul, sau e altceva?", întrebă el, dar nu se mai încordă la fel ca de obicei. "Nu, suntem destul de aproape. Mai am un gîndac, vreau să mi-l fac acum. Şi apoi, aş vrea să mă plăteşti!", spuse el, pe un ton serios, care nu i se prea potrivea. Cu siguranţă băiatul trăise multe, altfel n-ar fi îndrăznit să-i vorbească aşa, nu undeva în ghetourile Babylonului, după miezul nopţii.

"Şi cum vrei să te plătesc?", întrebă el, aproape zîmbind, cu toate că era absolut sigur ce vrea băiatul. Nici nu-i mai păsa atît de tare, oricum aveau să se termine toate curînd. Mai erau cîteva ore pînă-n zori. O experienţă în plus sau în minus, ce mai conta. Nu stă nimeni să judece un criminal, indiferent de numărul crimelor. Nu în lumea în care trăia, pe vremuri bărbaţii îşi numărau numărul victimelor. Acum şi dacă atingeai pe cineva riscai să îţi pierzi viaţa.
"Ştii prea bine ce vreau. Scoate-o afară", îi spuse băiatul, aproape ordonîndu-i. Nu se mai întrebă de ce-o face şi de unde băiatul avea atîta tupeu. Îşi desfăcu pantalonii şi o lăsă atîrnată în aerul umed şi rece al nopţii. Puştiu aprinse ţigara, trase două fumuri apoi i-o întinse. O luă, fără nici o părere de rău, trase din ea şi suflă din plămîni, greu, încercînd să simtă inima gîndacului în inima sa.

Simţi mîinile băiatului, apoi buzele umede, limba. Începu să se excite, oricît de încordat i se părea că e, gesturile lui îl făceau să se destindă. Se lăsă dus de mîngîieri şi de sufletul ţigării, şi nici nu-ţi dădu seama cînd o durere vascuţită îi săgetă organul. Ceva umed îi curse pe picior (oare ejaculase?) şi apoi un aer rece, îngheţat, îi fripse zona pelviană.

Privi în jos, mirat, neînţelegînd ce se petrece. Puştiu era la o jumătate de metru de el, se îndrepta de spate. Avea buzele pline de sînge, într-o mînă îi ţinea scula iar în cealaltă un bisturiu. În clipa aia simţi şi durerea, urcînd fără grabă în creier. O durere imensă, ca un ţipăt care îţi sparge timaneşe şi te surzeşte, o explozie care scutură floarea pădurilorr primăvara şi omoară orice rod.

"Ce, cee…ai făcut?" mai putu să spună, înainte ca un monstru cu dinţi de oţel să-l muşte direct de creier şi să-l imobilizeze. Băiatul scoase o pungă din buzunar şi puse comoara acolo. Nu-i era deloc teamă, ba chiar era foarte sigur pe el. Îşi puse punga în buzunar, se şterse cu grijă pe mîini, şi îi făcu ştrengăreşte cu ochiul.

"Stai liniştit, nu te mişca, o să pierzi mai mult sînge. Nu-ţi face griji, în jumătate de oră o să îţi treacă efectul gîndacului - ăsta era de un fel mai special, dă paralizie, da e bun că nu simţi durerea - şi mai încolo ai să poţi folosi brăţara. O să ajungi la spital şi n-o să păţeşti nimic. Iar în ce priveşte scula, nu-ţi face griji, o să fie folosită de-acum încolo, fiindcă o păstrez pentru mine, am unde să-mi fac operaţia de implant. Lasă supărarea, a venit şi vremea noastră, trebuie să apucăm şi noi de undeva!".

Aproape că nu-l mai auzea. Înţelegea ce se întîmplase şi o ciudă imensă îl făcu să gîfîie. Nu-şi simţea mîinile iar durerea se retrăsese, cuminte, ca un dulău la umbră. Ştia că e acolo, dar n-o vedea, nu-i simţea mirosul, ştia doar că e acolo şi că mîine va trebui să-şi pună lesa de gît şi să iasă la plimbare. Nu putea să-şi înfigă unghiile în gît, nu putea să zgîrie peretele de care se sprijinea, ştia doar că are un cîine care trebuie învăţat să nu muşte.

Dincolo de clădiri, puştiul încă se auzea mormăind un cîntec. Nu avea să ştie niciodată că fredonează o melodie veche, cu tentă medievală, în care se spune "Be careful when you scratch the surface, 'cause we all have a dog to exercise".