Forza Rossa a livrat în România primul Ferrari care nu are voie să circule pe drumurile publice

Autor: Bogdan Alecu 31.07.2011

Forza Rossa, importatorul Ferrari pe piaţa locală, a livrat la finele săptămânii trecute primul Ferrari 458 Challenge din cele trei care vor fi livrate în România. Noul Ferrari are un preţ de 210.000 de euro fără TVA şi care poate fi utilizat exclusiv pe circuit sau drumuri închise, acesta nefiind omologat pentru drumuri publice şi care implicit nu poate fi înmatriculat.

"Acest bolid de curse a fost proiectat pentru a concura pe circuitele de viteză din Europa sau din lume, în cadrul Trofeului Ferrari Challenge, care este organizat ca un Campionat Mondial Ferrari. Forza Rossa a vândut două astfel de automobile de curse clienţilor din România, în afara celui achiziţionat pentru echipa de curse a reprezentanţei", au declarat oficialii Forza Rossa.

În condiţiile în care nu pot rula cu aceste maşini pe drumurile publice, clienţii utilizează automobilele 458 Challenge în cadrul evenimentelor organizate de Forza Rossa, pe circuitele de viteză din Europa precum Hungaroring (Ungaria), Zeltweg (Austria), Spa Francorchamps (Belgia), Le Castellet (Franţa) sau altele. "Pe toată durata anului organizăm evenimente exclusive unde clienţii se pot bucura de maşinile lor. Prin serviciul de service maşinile sunt verificate şi întreţinute indiferent dacă cei care au cumpărat automobilele le folosesc în România sau în altă ţară. de asemenea, există şi clienţi de modele de stradă care însă le folosesc în mare parte pe circuit", au subliniat oficialii importatorului.

Ferrari 458 Challenge este versiunea de curse a lui 458 Italia şi este proiectat pentru competiţia Ferrari Challenge Trofeo. Automobilul dispune de acelaşi motor V8 de 4,5 litri şi 570 CP la 9.000 rpm, însă cutia de viteze cu dublu-ambreiaj este recalibrată pentru a avea un răspuns şi mai prompt. Principalele diferenţe faţă de modelul de serie sunt reprezentate de diferenţialul spate electronic, sistemul de control al tracţiunii F1-Trac, cel mai sofisticat utilizat vreodată de Ferrari, dar şi suspensia adaptată pentru circuit, jantele de 19 inchi cu anvelope sport Pirelli, frâne Brembo CCM2 "împrumutate" de la Ferrari 599 FXX şi elementele de caroserie din fibră de carbon utilizată pentru a reduce cât mai mult greutatea maşinii.