Romgaz, cea mai profitabilă companie de stat, a devenit şi mai profitabilă: câştig net de peste 100 mil. euro în şase luni

Autor: Roxana Petrescu 01.08.2011

Romgaz, cea mai profitabilă companie de stat, şi-a dublat câştigurile nete în primul semestru al anului comparativ cu perioada similară a anului trecut, producătorul de gaze din Mediaş ajungând să lucreze la o marjă de peste 24%, nivel foarte ridicat faţă de rezultatele celorlalte companii de stat.



Nivelul de 24% nu este însă unul mare raportat doar la companiile de stat, acesta amintind de mar­je­le pe care le aveau de exemplu com­paniile private de construcţii în anii de boom economic.

Potrivit datelor financiare furnizate de com­panie, Romgaz a obţinut în primele şase luni ale anu­lui un profit net de 488 mil. lei (116,1 mil. euro), de peste două ori mai mare faţă de cel înregistrat în prima jumătate a anului 2010 care a fost de 225,7 mil. lei (53,7 mil. euro). Afa­cerile com­paniei au crescut în această pe­rioa­dă cu aproape 7%, până la 1,9 mld. lei (475,2 mil. euro). "Cifra de afaceri realizată în primul se­mes­tru din 2011 este superioară celei din perioada si­milară a anului anterior cu 6,89% datorită livrării unei cantităţi mai mari de gaze naturale din import. Profitul net realizat este mai mare decât cel din primul semestru din 2010 datorită rea­lizării de economii la unele elemente de cos­turi", a spus Lucian Stancu, directorul general ad­junct al companiei. El nu a precizat concret care sunt categoriile de costuri care au fost reduse astfel încât profitul produ­cătorului de gaze na­tu­rale să se dubleze în primele şase luni ale anului.

Mai mult cu mai puţin

Romgaz asigură jumătate din producţia de gaze naturale a României, restul fiind livrat de Petrom, cea mai mare companie locală. Cele două firme acoperă în proporţie de două treimi necesarul intern de consum, restul fiind im­por­tat din Rusia prin anumiţi intermediari agreaţi de gigantul Gazprom. Atât Petrom, cât şi Rom­gaz îşi vând gazele la un preţ recomandat de Autoritatea Naţională de Reglementare în do­me­niul Energiei (ANRE) care este de două ori mai mic faţă de cel al gazului adus din Rusia. Con­sumatorii sunt alimentaţi cu un coş de gaze format atât din gaze interne, cât şi din im­por­turi. Practic, livrând o cantitate mai mare de gaze din import, care sunt mai scumpe, afa­ce­rile Romgaz au crescut, deşi compania a co­mer­cia­lizat cu 8% mai puţine gaze în primele şase luni.

Bani de luat

Tot în perioada analizată, sumele pe care Romgaz le are de recuperat de clienţii săi au crescut de mai bine de patru ori faţă de perioada similară a anului trecut, compania având de încasat creanţe de 477,1 mil. lei (113,6 mil. euro).

"Nivelul creanţelor restante a crescut cu 362,78% datorită faptului că unii clienţi care se confruntă cu probleme financiare nu au respectat graficul de plăţi din convenţiile de eşalonare încheiate cu Romgaz", explică reprezentantul companiei.

Potrivit unor date publicate recent de Fondul Proprietatea, acţionar minoritar în cele mai importante companii deţinute de statul român, cei mai mari clienţi ai Romgaz în 2010 au fost grupul InterAgro al omului de afaceri Ioan Niculae, care deţine şase combinate de producere a îngrăşămintelor chimice, şi pro­du­cătorul de îngrăşăminte chimice Azo­mureş Târgu Mureş (AZO), controlat de un grup de in­vestitori turci. La finele anului trecut pro­du­că­torul de gaze avea de recuperat de la grupul InterAgro creanţe în valoare de 609 mil. lei (142 mil. euro), dintre care pentru suma de 185,5 mil. lei (43,3 mil. euro) erau constituite pro­vizioane. Electrocentrale Bucureşti, un alt client mare al Romgaz, avea datorii de 539 mil. lei la finele anului trecut. Romgaz are de recu­perat 58 mil. lei şi de la producătorul de sodă GHCL Upsom, companie aflată în insolvenţă.

Pe partea de investiţii, compania a realizat aproximativ 90% din ce şi-a bugetat, Romgaz alocând în această perioadă fonduri de 341,2 mil. lei (81,2 mil. euro). Banii s-au dus cu precădere pentru forarea de noi sonde, dar şi pentru modernizarea unor active.

"Producţia de gaze naturale în primul semestru din acest an a fost de 2,85 miliarde de metri cubi din cantitatea estimată pentru anul 2011 de 5,65 miliarde de metri cubi", a mai precizat Stancu.