FMI: Este încă probabil ca inflaţia principală să se menţină peste ţintă BNR de 5%. Principalele declaraţii

Ziarul Financiar 01.08.2011

"Toate criteriile de performanţă au fost îndeplinite"



- "Este încă probabil ca inflaţia principală să se menţină peste ţintă BNR de 5%, la sfârşitul acestui an", a declarat luni şeful misiunii de evaluare a FMI, Jeffrey Franks. El a menţionat însă că Fondul notează trendul descendent al preţurilor de consum, susţinut şi de rezultatele bune din agricultură.

- "O problemă esenţială este eliminarea arieratelor, care însumează peste 20 de miliarde de lei. Aceste facturi neplătite reprezintă o frână majoră în calea creşterii economice. Guvernul a făcut progrese în reducerea arieratelor, prin restructurarea datoriilor"

- "Un alt criteriu de interes este majoraerea cheltuielilor pentru investiţii publice, în special prin atragerea fondurilor europene. Se pare că există o mică ameliorare în procesul de realizare a proiectelor, dar absorbţia proiectelor continuă să fie foarte dificilă"

- Continuarea reformei în sistemul sanitar, reducerea arieratelor statului, creşterea investiţiilor, inclusiv prin absorbţia fondurilor europene şi restructurarea şi vânzarea companiilor de stat, reprezintă direcţii prioritare pe care România ar trebui să acţioneze, afirmă şeful misiunii FMI.

"Prima provocare se regăseşte în sistemul sanitar. Din păcate, sistemul este destul de bolnav. Cererile din sistem sunt mai mari decât resursele alocate, ceea se slăbeşte sănătatea financiară a sistemului. Aceste resurse puţine sunt ineficient cheltuite privându-i pe cei mai nevoiaşi. Este nevoie de o reformă comprehensivă în sistemul de sănătate. În următoarele luni, Guvernul va face o reformă, atât pe partea de venituri, cât şi pe cheltuieli", a spus şeful misiunii FMI de evaluare a acordului, Jeffrey Franks.

- Guvernul consideră că există spaţiu fiscal pentru creşterea salariilor din sectorul public, dar o majorare ar trebui operată numai după o nouă reducere a numărului angajaţiilor bugetari, consideră şeful misiunii FMI de evaluare a acordului stand-by, Jeffrey Franks.

"Guvernul va lua o decizie referitor la cât de mare va fi creşterea (salariilor bugetarilor -n.r.) sau momentul în care va fi adoptată. Nu ar fi înţelept nici din partea mea, nici din partea lor, să spunem în acest moment care va fi decizia. Din punctul lor de vedere (al Guvernului - n.r.) există spaţiu pentru crepterea salariilor, dar trebuie să aşteptăm până la acel moment pentru a fi siguri. Creşterea salariilor poate avea loc doar dacă există un număr satisfăcător de angajaţi în sistemul bugetar. Există încă o supraangajare în sectorul public", a spus Franks.