Franks: BNR ar putea fi nevoită să urce dobânzile pentru a combate efectele preţurilor din energie. Chiar FMI a cerut majorarea preţurilor

Autor: Vlad Popescu - Mediafax 01.08.2011

Banca centrală ar putea fi nevoită să urce dobânzile în acest an pentru a combate efectele unor posibile creşteri ale preţurilor din sectorul energetic, a declarat într-un interviu pentru Bloomberg şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.

Banca Naţională a României (BNR) ar trebui să rămână înclinată către înăsprirea politicii monetare, deşi inflaţia ar trebui să scadă după dispariţia efectului majorării TVA de la 19% la 24% în iulie 2010, a arătat Franks.

De asemenea, BNR ar trebui să se abţină de la reducerea rezervelor de valută pe care băncile trebuie să le menţină, deoarece "nu ar fi o măsură înţeleaptă în acest moment", a continuat oficialul FMI.

"Semnalele preliminare pe care le-am perceput privind inflaţia din iulie par să fie foarte bune, aşa că presiunea s-a redus puţin. Am recomanda cu toate acestea băncii centrale să rămână înclinată către o politică restrictivă, să fie pregătită să meargă în sus, şi nu în jos, însă cheia este ceea ce se va întâmpla în iulie şi august", a afirmat Franks.

Ceea ce a uitat să menţioneze Franks este tocmai faptul că FMI a fost cel care a cerut liberalizarea preţurilor la energie.

În urmă cu trei luni, Jeffrey Franks confirma că preţurile la energie pentru populaţie vor fi liberalizate din 2015, în breme ce pentru economie procesul se va încheia în 2013.

BNR a menţinut în iunie dobânda de politică monetară la 6,25% pentru cea de-a 13-a lună consecutiv, pentru a combate inflaţia accentuată de majorarea TVA şi de creşterea cotaţiilor internaţionale ale principalelor mărfuri.