Austriecii de la Uniqa au numit şefi noi la companiile din România

Autor: Ciprian Botea 02.08.2011

Florin Golovatic, membru în directoratul Uniqa Asigurări de Viaţă, a fost numit în funcţia de director executiv al Uniqa Asigurări, compania de asigurări generale a grupului austriac.

Golovatic, 41 de ani, a fost mandatat să preia conducerea Uniqa de către consiliul de supraveghere al companiei şi a fost avizat în această funcţie şi de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).

Postul de director executiv al Uniqa era vacant din luna martie, după plecarea lui Oliviu Stoica. Totodată, austriecii l-au numit la conducerea companiei de asigurări de viaţă pe Remus Lăpuşan, care ocupa funcţia de membru al directoratului Uniqa Asigurări de viaţă din luna februarie.

Lăpuşan, 40 de ani, a fost până în februarie director al sucursalei din Cluj a Uniqa. El îl înlocuieşte pe Liviu Chiriac. Uniqa Asigurări de Viaţă a fost creată în primăvara anului trecut, fiind unul dintre jucătorii mici din piaţa asigurărilor de viaţă.