De ce nu pot intra SUA în faliment? Pot oricând să tipărească bani

Autor: Marius Oncu - Mediafax 02.08.2011

SUA se află la mai puţin de trei ani de acelaşi nivel al datoriilor care a împins Grecia în ruină, însă nu vor intra niciodată în faliment pentru că pot tipări bani, a declarat David Walker, fost şef al Biroului General de Contabilitate al Congresului, organism care auditează cheltuielile statului.

Odată cu avansul datoriei Greciei către 150% din PIB, statul elen s-a aflat în ultimii doi ani de două ori în situaţia de a intra în încetare de plăţi. Doar pachetele succesive de ajutor financiar extern de la Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional au împiedicat o catastrofă.

Dacă sunt adunate toate datoriile SUA, inclusiv pasivele către sistemul de asigurări sociale şi cel al asigurărilor medicale, SUA se află la un nivel periculos, a spus Walker, într-un interviu pentru postul american de televiziune CNBC.

"Suntem la mai puţin de trei ani de situaţia în care Grecia a intrat în criza datoriilor, din perspectiva datoriei raportate la PIB", a afirmat el.

SUA se apropie de pragul de 100% din PIB, care teoretic taie din creşterea economică jumătate de punct procentual.
În urma creşterii plafonului de îndatorare şi a continuării politicii de deficite bugetare ridicate, SUA se îndreaptă către propria criză, a adăugat Walker.

"Nu suntem scutiţi de o criză a datoriilor. Nu vom intra niciodată în faliment pentru că putem tipări bani. În acelaşi timp avem un risc ridicat privind dobânzile, risc monetar major şi un risc mare de inflaţie în timp. Dacă se va întâmpla, va fi însă foarte brusc şi foarte dureros", consideră acesta.