Frisoane pentru cei care s-au împrumutat în moneda elveţiană. Restanţele la creditele în franci elveţieni urcă cu 10 mil. euro pe lună

Autor: Ciprian Botea 03.08.2011

Frisoane pentru cei care s-au împrumutat în moneda elveţiană: este de aşteptat ca francul să ajungă la paritate cu euro în această toamnă. Aceasta înseamnă că un franc va urca spre 4 lei la cursul BNR.Restanţele la creditele în franci elveţieni urcă cu mai mult de 10 mil. euro pe lună şi au ajuns la sfârşitul lunii mai la echivalentul a 250 mil. euro, cu 150 mil. euro mai mult faţă de sfârşitul lunii mai 2010, arată datele BNR.

Aceasta înseamnă că lunar intră în incapacitate de plată circa 200 de debitori, care au crezut că fac o afacere împrumutându-se în anii de boom ai creditării la o dobândă de 3-4% faţă de 8-9% cât era dobânda la euro sau 16-18% cât era la lei.

"Mulţi clienţi plătesc rate mai mari cu 30-40% decât iniţial. Soluţia pe care o adoptăm cel mai des în cazul celor care au probleme cu plata ratelor este prelungirea perioadei de rambursare", spune Johann Lurf, preşedintele Volksbank, una dintre băncile care au mizat pe această nişă.

Opt bănci, inclusiv Raiffeisen sau Bancpost, au vândut credite în franci elveţieni între 2006 şi 2009, iar soldul total al împrumuturilor atinge echivalentul a 2,3 mld. euro. Paradoxul este că mulţi dintre cei care au luat credite în franci elveţieni sunt angajaţi în băncile care au vândut împrumuturile respective şi care au obţinut finanţare la dobânzi preferenţiale.

Moneda elveţiană a fost cotată ieri la cel mai înalt nivel în faţa euro, paritatea ajungând la 1,1 franci/ euro din cauza accentuării îngrijorărilor privind datoriile suverane din zona euro. Pentru că pe piaţa valutară locală rulajele cu franci elveţieni sunt marginale, BNR calculează cursul în funcţie de cotaţiile euro/franc de pe pieţele internaţionale, respectiv leu/euro de la Bucureşti. Astfel, BNR nu poate interveni pentru a limita creşterea cursului, aşa cum poate face în cazul euro. De fapt, nici când creditele în franci erau pe val banca centrală nu a intervenit pentru a reglementa mai atent aceste produse în ciuda riscului valutar semnificativ.

Întrebarea este ce se mai poate face în acest moment. În Ungaria, unde mai mult de jumătate din creditele garantate au fost acordate în franci, cursul a fost fixat în cadrul unui acord încheiat în­tre autorităţi şi bănci. La Bucureşti, cursul a depă­şit ieri pragul de 3,8 lei. Mulţi dintre cei 50.000 de români care au credite în franci s-au îm­prumutat în 2006-2007, când cursul era 2-2,2 lei/franc.