China nu mai are putere să scoată încă o dată lumea din recesiune

Autor: Constanta Catalina Apostoiu 10.08.2011

China încearcă încă să se refacă de pe urma volumului mare de cheltuieli realizate pentru stimularea economiei în 2008 şi ar putea fi mai puţin dispusă să se lanseze într-un program de o amploare similară, lăsând astfel mai puţine opţiuni în discuţie în cazul unei noi crize economice, potrivit unei analize a agenţiei de presă Thomson Reuters.

Cu numai două săptămâni în urmă, economiştii se bazau pe cel puţin încă o majorare de dobânzi din partea Băncii Populare a Chinei în acest an pe fondul menţinerii ratei inflaţiei la un nivel ridicat.

Totuşi, în condiţiile deteriorării perspectivelor economice mondiale, mulţi se aşteaptă acum la o schimbare radicală de politică din partea Chinei.

"Este timpul ca Beijingul să anunţe în faţa întregii lumi că va încerca să stimuleze cererea internă din nou", a declarat Tang Yunfei, analist în cadrul Founder Securities din Beijing.

Muniţia fiscală a Chinei nu este pusă la îndoială. Cu rezerve de 3.200 de miliarde de dolari şi un nivel redus al datoriei publice, China şi-ar putea permite o majorare a cheltuielilor, însă efectul secundar ar fi o creştere a inflaţiei într-un moment în care preţurile avansează prea rapid.

Autorităţile de la Beijing sunt foarte atente la creşterea preţurilor pentru că aceasta ar putea alimenta proteste sociale.

În plus, ultima rundă de stimulente din 2008 a generat mai multe probleme care persistă şi astăzi. Autorităţile au încurajat băncile să crediteze liber proiecte guvernamentale. Unele dintre credite înregistrează probleme, iar defaultul unor guverne locale reprezintă acum una dintre cele mai mari ameninţări la adresa creşterii Chinei. Pasivele guvernelor locale se ridică în prezent la aproape 27% din Produsul Intern Brut al Chinei.

În acest context, China va miza probabil pe măsuri mai modeste dacă perspectivele economice se înrăutăţesc. Măsurile posibile includ reducerea taxelor pentru companiile mici şi mijlocii, majorarea investiţiilor în locuinţe accesibile, modificarea reglementărilor legate de creditarea bancară pentru a transfera mai mulţi bani în mâinile companiilor mai mici, şi reducerea ratelor dobânzii.

"Încercăm încă să soluţionăm problemele generate de pachetul de stimulente din 2008", a declarat Yu Xuejun, director al autorităţii bancare din provinzia Jiangsu. "Este nerealist să se spere că China va juca şi de această dată rolul de salvator al economiei mondiale", adaugă acesta.

În 2008, când prăbuşirea Lehman Brothers a declanşat o severă criză globală, China a fost printre primele ţări din lume care a implementat un amplu pachet de stimulente.