Economia îşi va reveni, asigură nemţii

Autor: Marius Oncu 18.08.2011

Creşterea economică a Germaniei se va acce­lera în lunile următoare după evoluţia slabă din trimestrul al doilea cauzată de exporturile şi construcţiile sub aşteptări, potrivit Ministerului Eco­nomiei de la Berlin, citat de agenţia de presă Thomson Reuters.

"În trimestrul al doilea am avut o normalizare a economiei, conform aşteptărilor, dar mai ales o corecţie în sectorul construcţiilor. Economia Germaniei ar trebui să se aşeze pe o traiectorie de creştere mai uniformă după perioada de recu­pe­ra­re rapidă", se arată într-un raport lunar al insti­tuţiei.

Autorităţile au anunţat că Produsul Intern Brut a crescut cu numai 0,1% în trimestrul al doilea, după un avans de 1,3% în primele trei luni ale anului.

Încetinirea celei mai mari economii europene a avut un impact la nivelul întregii zone euro, amplificând temerile că o scădere pe termen lung ar putea îngreuna eforturile de rezolvare a crizei datoriilor suverane.

"Climatul economic global a devenit mai dificil. Din această cauză, exporturile au afectat creşterea PIB în trimestrul al doilea. Cererea internă a contribuit însă la creştere, chiar dacă s-a înregistrat un uşor declin al consumului privat, ca ur­mare a majorării preţului la energie", potrivit raportului.

Alţi factori care au condus la reducerea consumului privat au fost criza din zona euro şi epidemia de E.Coli.

Germania a fost una dintre ţările indus­tria­li­za­te cu cea mai bună evoluţie după criza din 2008, iar o încetinire a economiei germane ar avea efecte şi în alte state din zona euro, notează Reuters.