Investitorii privesc din nou cu groază la scăderile burselor externe

Autor: Stefan Musgociu 19.08.2011

Bursa de la Bucureşti a co­bo­rât joi cu 3,52%, într-o piaţă în care acţiuni pre­cum BRD, SIF Oltenia şi SIF Transilvania au con­sem­nat corecţii între 5% şi 7% după ce in­vestitorii au reacţionat negativ la scă­derile importante, de până la 5 procente, înre­gis­trate de bursele externe.

Majoritatea acţiunilor au deschis ziua la preţuri sub ultimele cotaţii de miercuri, sub presiunea scăderilor de pe pie­ţele externe, unde temerile investito­ri­lor legate de soliditatea economiei mon­diale au dus la corecţii. "Nu s-a schimbat nimic pe plan intern, au fost câteva zile de revenire, când s-au mai calmat şi pieţele externe, însă acum când s-au reluat vânzările pe bursele internaţionale, au început să vândă şi la noi. La volumele de acum de pe piaţa locală cred că sunt şi investitori care ies, mai ales că în ultimele zile s-a văzut că au fost unele ordine mai mari de vân­zare pe acţiuni precum Petrom şi BRD, de regulă blue-chipsuri (acţiuni lichide - n.red.), însă cred că sunt şi unii jucători care speculează că mâine preţurile vor reveni şi intră acum la cumpărare la cotaţii mai mici în ideea să vândă mâine sau în alte zile la preţuri mai bune", a declarat directorul de tranzacţionare al SSIF Broker (BRK) Adrian Ceucă.

La finalul şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 3,49%. Acţiunile celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Pro­prietatea (FP) au dus indicele BET-FI cu 4,62% sub închiderea şedinţei precedente.

"Toată lumea se uită pe extern şi cum se mişcă pieţele internaţionale imediat se vede şi la noi. Am impresia că cei care tranzacţionează stau cu un ochi pe bursele externe pentru a vedea ce se întâmplă acolo şi cu altul pe platforma de tranzacţionare la noi. De când au început fluctuaţiile mari pe extern, investitorii pe piaţa din România parcă nu se mai uită la niciun fel de fundamente, ci doar vând sau cumpără în funcţie de ce este pe plan interna­ţional. Orice este posibil în următoarea perioadă să urce sau să scadă. Până nu se calmează pieţele externe nu vom avea nici noi linişte", a mai spus bro­kerul.

Titlurile Fondului Proprietatea au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 21,7 milioane lei, şi au asigurat 51% din rulajul bursei. Preţul acestor acţiuni a scăzut cu 2,56%, la 0,4598 lei.

Cele mai vizibile scăderi din piaţă au fost consemnate de acţiunile BRD (5,13%), SIF Oltenia (6,19%) şi SIF Transilvania (6,9%).

La sfârşitul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene coborau cu până la 5%, linia descendentă fiind amplificată de publicarea unor date sub aşteptări privind piaţa muncii din SUA. Pieţele din Europa Centrală şi de Est consemnau corecţii de cel mult 7,2%, cea mai severă corecţie fiind înregistrată de bursa de la Varşovia.

Aversiunea la risc a investitorilor nu a fost temperată de menţinerea ratingului Franţei de către agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's. Temerile jucătorilor privind stabilitatea ratingului Franţei, a doua mare eco­nomie din zona euro, după Ger­mania, au contribuit săptămâna trecută la variaţia puternică a burselor.

În plus, anunţul privind intenţia de introducere a unei taxe pe tranzacţiile financiare în Europa a amplificat declinul acţiunilor.


De urmărit astăzi