Trotuar mai lat pe Calea Victoriei

Ziarul Financiar 25.08.2011

Modernizarea Centrului Vechi al Capitalei continuă pe Calea Victoriei, unde Primăria Capitalei a început în iulie lărgirea trotuarelor pe tronsonul dintre b-dul Regina Elisabeta şi Splaiul Independenţei, Piaţa Naţiunilor Unite. "Modernizarea face parte din lista arterelor aflate în programul multianual de întreţinere pe patru ani semnat în 2011.

Decizia de executare a fost luată de Comisia Tehnică de Circulaţie din cadrul Primăriei Capitalei", a declarat Alina Roman, director general al Administraţiei Străzilor din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti. Din primele imagini de pe şantier se pot observa noile borduri de granit ce urmează a fi instalate, precum şi noul pavaj din piatră ce urmează a fi instalat pe trotuare.

Firma de proiectare care se ocupă de extinderea trotuarelor pe Calea Victoriei este Procons XXI deţinută de Florentina Corina Bonciog, iar firma care execută lucrarea este Tehnologica Radion, companie controlată de omul de afaceri Theodor Berna. În Centrul Vechi sunt peste 120 de baruri, restaurante şi cafenele care generează afaceri de 150 mil. euro anual, potrivit estimărilor ZF.