Topul celor mai mari traderi de energie electrică: cine sunt cei care fac cu 3-4 angajaţi afaceri de o sută de milioane de euro

Autor: Roxana Petrescu 30.08.2011

Schimbarea de lider vine în contextul în care Energy Holding a fost firma care a dominat comerţul privat cu energie în ultimii ani, trecând de la un business de câteva milioane de euro până la un maxim de peste 200 de milioane de euro.

Cheia acestei evoluţii a fost contractul pe termen lung pe care compania l-a avut şi-l are şi acum cu Hidroelectrica, cel mai ieftin producător de electricitate din România, Energy Holding fiind în continuare cel mai mare client al companiei de stat după Alro, principalul consumator de curent din România.

Datele publicate de Ministerul Finanţelor arată că anul trecut afacerile de 154,3 milioane de euro înregistrate de Energy Holding au fost devansate de businessul de 174,5 milioane de euro înregistrat de Tinmar Ind, o companie care nu se află pe lista de clienţi ai energiei ieftine de la Hidroelectrica.

Dublare într-un an

Potrivit site-ului Tinmar Ind, compania a intrat în afacerile de furnizare a energiei electrice în aprilie 2007, având în prezent un portofoliu format din peste 80 de firme, cel din 2010 fiind alcătuit din 60 de clienţi.

Datele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) arată că Tinmar Ind este compania care a înregistrat cea mai mare creştere a cantităţilor de energie vândute pe segmentul concurenţial, adică acolo unde vânzătorii se întâlnesc cu marii consumatori de energie, firma dublându-şi livrările pe această piaţă.

Acest lucru s-a văzut şi în cifra de afaceri, businessul Tinmar Ind crescând de la 96 de milioane de euro în 2009 la 174,5 milioane de euro în 2010.

"Am ştiut să ne adaptăm crizei. Creşterea a fost determinată şi de prezenţa noastră pe pieţele de energie din Europa", spuneau recent reprezentanţii companiei. Aceştia nu au furnizat detalii suplimentare până la închiderea ediţiei.

Tot potrivit site-ului Tinmar Ind, cei mai importanţi clienţi ai companiei sunt cei din industria chimică, fiind urmaţi de cei din industria alimentară sau transportul public. Tinmar Ind mai deserveşte şi consumatori din industria metalurgică sau producătoare de medicamente.

Zece pentru un miliard

În afară de Tinmar Ind şi Energy Holding, în topul celor mai mari 10 jucători din comerţul privat cu energie electrică se mai află Alpiq Romenergie (fosta EHOL Distribution, fostă parte a Energy Holding), Alpig Romindustries sau Energy Financing Team.

În total, primii zece jucători din această piaţă au ajuns anul trecut la un business de peste un miliard de euro, în creştere cu circa 30% în 2010 faţă de 2009, în ton cu evoluţia cantităţilor de energie care s-au tranzacţionat pe segmentul concurenţial al pieţei de electricitate. Acest segment a reprezentat peste 40% din consumul total de energie electrică al României.

Cumperi cu un leu, vinzi cu trei

Dincolo de schimbarea intervenită la vârful clasamentului, topul celor mai mari zece afaceri private de comerţ cu energie electrică mai scoate în evidenţă anumite detalii.

De exemplu, Alpiq Romenergie a comercializat anul trecut 1,7 TWh de electricitate, potivit datelor din rapoartele ANRE pentru piaţa concurenţială.

Potrivit unor date publicate de Fondul Proprietatea, acţionarul minoritar al Hidroelectrica, anul trecut Alpiq Romenergie a cumpărat de la producătorul de stat român 1,8 TWh de energie cu circa 52 milioane de euro.

La finalul anului 2010, în conturile Alpiq Romenergie se regăseau afaceri de 142 de milioane de euro. Practic, compania vinde ce cumpără de la Hidroelectrica, dar face de trei ori mai mulţi bani faţă de ceea ce încasează firma de stat.

Alpiq Romindustries, o altă firmă controlată de elveţienii de la Alpiq, lucrează după aceeaşi reţetă.

Anul trecut au cumpărat de la Hidroelectrica energie în valoare de 45 de milioane de euro pentru ca la finele lui 2010 să ajungă la un business de peste 124 de milioane de euro comercializând pe piaţa concurenţială această energie.

Noutăţi din Serbia

Un nou intrat în topul de anul acesta al primilor 10 jucători din comerţul privat cu energie electrică este Rudnap, filiala locală a unui grup sârbesc, care anul trecut a pus mâna pe un contract mare de export de energie electrică.

În toamna lui 2010, prin ordin ministerial, cei mai mari producători de energie din România au realizat un coş de 500 MW pe o perioadă de un an.

Acest coş a fost gestionat de Electrica şi vândut către Rudnap printr-o tranzacţie acuzată la vremea respectivă de mai mulţi traderi din piaţă de lipsă de transparenţă.

Rudnap, care şi atunci şi acum are doar 3 angajaţi, a ajuns într-un an de la un business de 9,8 milioane de euro la 75,7 milioane de euro la finele lui 2010.