Tranzacţii speciale cu 0,34% din acţiunile BRD pentru 28,7 mil. lei

Autor: Adrian Cojocar 30.08.2011

Acţiunile BRD Societe-Generale (BRD) au făcut astăzi obiectul unor tranzacţii speciale în valoare de 28,7 mil. lei, prin care s-au transferat 2,4 mil. de titluri, reprezentând 0,34% din capitalul social al băncii.

Tranzacţiile s-au derulat la un preţ de 11,7 lei/unitate, cu 1,7% peste cotaţia din şedinţa precedentă. Cea mai mare tranzacţie, cu un pachet de 2 mil. de titluri BRd, s-a perfectat la preţul de 12 lei/acţiune.

Societe Generale, acţionarul principal al BRD, a cumpărat recent printr-o tranzacţie specială derulată pe bursă un pachet de 200.000 de titluri ale băncii româneşti la un preţ de 11,3 lei/unitate, una dintre puţinele tranzacţii realizate de grupul bancar francez în ultimii ani.