Leroy Merlin a decis data deschiderii primului magazin de pe piaţa locală, în proiectul Colosseum din Bucureşti

Autor: Cristi Moga 04.09.2011

Lanţul francez de magazine de bricolaj Leroy Merlin, unul dintre cele mai mari la nivel european, cu o cifră de afaceri de peste nouă miliarde de euro, va deschide în 15 septembrie prima unitate de pe piaţa locală, în cadrul proiectului Colosseum situat pe şoseaua Chitilei din Bucureşti.

Francezii atacă astfel o piaţă extrem de aglomerată, în care vor avea cel de-al 18-lea magazin de bricolaj din oraş, situat la circa un kilometru de o unitate BauMax, deschisă la începutul acestui an.

În cadrul proiectului Colosseum până la sfârşitul acestui an urmează a fi deschis şi un hipermarket Carrefour.