200 de milioane de euro pe an, businessul universităţilor private din România

În condiţiile în care statele din Vest sau SUA se pot lăuda cu universităţi private de prestigiu, de unde angajatorii îşi recrutează cei mai buni candidaţi, în România companiile nici nu vor să audă de licenţiaţii din privat. Cum va influenţa noul top al universităţilor business-ul universităţilor private?

Topul universităţilor realizat după o iniţiativă a Ministerului Educaţiei a plasat universităţile private în categoria cel mai slab cotată din punct de vedere calitativ, ceea ce - teoretic ar trebui să conducă fie la o creştere a calităţii actului educaţional din privat (pentru a intra în următorii patru ani în categoriile "de elită"), fie la o scădere a numărului de studenţi la privat, şi implicit a încasărilor universităţilor.

Deşi scopul instituţiilor educaţionale nu poate fi acela de a face profit, excedentele bugetare raportate de cele mai mari universităţi particulare din România depăşesc 30- 40% din veniturile încasate.

La venituri de 90 de milioane de euro în 2009, Universitatea Spiru Haret a raportat, spre exemplu, un excedent bugetar - echivalentul profitului din companiile private - de 40 de milioane de euro.

Ministerul Educaţiei finanţează anual cele 49 de universităţi de stat cu câte 400 de milioane de euro, însă acestea abia reuşesc să-şi susţină cheltuielile pentru a supravieţui, fiind nevoite să crească an de an taxele de şcolarizare pentru locurile care nu sunt finanţate de la buget.

O altă strategie au avut însă universităţile private, care au menţinut un nivel scăzut al taxelor de şcolarizare din nevoia de a atrage mai mulţi studenţi. Cum au ajuns însă aceste instituţii să facă asemenea profituri?

Topul universităţilor va tăia din încasările din privat

"Simplu. În timp ce universităţile de stat strâng banii din taxe în contul Trezoreriei cu dobândă zero, universităţile private îşi depun banii la bănci comerciale, în depozite cu dobândă capitalizată sau cumpără titluri de stat.

Clasificarea universităţilor nu dezavantajează universităţile private, pentru că cei care mergeau acolo aveau nevoie de o diplomă obţinută uşor pentru a se angaja «cu pile» într-o companie. Până când acest lucru nu se va schimba, nu va creşte calitatea învăţământului", crede Ion Ciucă, directorul Direcţiei Strategii şi Finanţare Instituţională din cadrul Ministerului Educaţiei.

Topul universităţilor a fost realizat de experţi ai Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), ai Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS) şi ai Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), precum şi de specialişti din cadrul unei asociaţii internaţionale, Asociaţia Universităţilor Europene (EUA).

"Este naiv cine crede că printr-o simplă clasificare a universităţilor va creşte calitatea învăţământului din România. Nu cred că se va ajunge vreodată în România în situaţia în care o universitate privată să depăşească una de stat din punctul de vedere al calităţii. Cu cât sunt mai înclinate spre profit, cu atât scade calitatea actului educaţional, iar aceasta este situaţia actuală: universităţile private acordă diplome uşor, din dorinţa de a face profit, iar cele de stat şi institutele de cercetare aproape că intră în faliment", a mai spus Ciucă.

Totuşi, această clasificare loveşte din plin sistemul privat de învăţământ superior, odată ce majoritatea universităţilor private din ţară au fost incluse în categoria "centrate pe educaţie" (care limitează numărul de locuri la masterat), în condiţiile în care acestea mizau pe creşterea numărului de studenţi la masterat ca urmare a reducerii numărului de absolvenţi de bacalaureat. Practic, universităţile private vor fi nevoite să şcolarizeze mai puţini studenţi şi la licenţă (pentru că majoritatea absolvenţilor de bacalaureat se orientează către universităţile de stat), şi la masterat, pentru că au pierdut acest drept din cauza clasificării universităţilor.

"Noi ne bucurăm că în acest top am ieşit pe prima poziţie în rândul universităţilor particulare, chiar dacă suntem la categoria «universităţi centrate pe educaţie». Dincolo de alte considerente, eu cred că această clasificare nu ar trebui să ne înspăimânte. Deşi nu apărem în categoriile «de vârf», va rămâne efortul universităţii de sporire a calităţii actului educaţional, pentru a demonstra că nu forma de proprietate influenţează calitatea educaţiei", crede Dumitru Gheorghiu, prorectorul Universităţii "Titu Maiorescu", care şcolarizează aproximativ 13.000 de studenţi şi care încasează venituri anuale de peste 9,8 milioane de euro.

În 2010, în România existau 49 de universităţi de stat, 34 de universităţi private acreditate şi aproape 30 de universităţi private cu autorizaţie provizorie de funcţionare.

"Încasările tuturor universităţilor private vor scădea, însă aceasta este doar o problemă pe termen scurt, pentru că măsurile sunt viabile pe termen lung. Există o percepţie greşită că universităţ ile particulare ar fi bogate, ele nu sunt mai bogate decât cele de stat, iar legea ne obligă să investim banii proveniţi din excedentele bugetare în clădiri şi materiale care să deservească actul educaţional", a mai spus Gheorghiu.

De asemenea, universităţile private sunt scutite şi de unele costuri pe care le au universităţile de stat şi de aceea au marje de profit mai mari.

"Toată birocraţia din universităţile de stat, toate controalele şi raportările încarcă costurile, iar acest lucru nu se întâmplă în universităţile private, unde există o eficientizare", a mai spus Ciucă.

Universităţile private, alternativele absolvenţilor de liceu cu note mici

Universităţile private româneşti au fost considerate ani buni un fel de alternativă pentru absolvenţii de bacalaureat care nu reuşeau să ocupe un loc la universităţile de stat, considerate a fi cele mai prestigioase instituţii educaţionale din ţară.

"Dacă în trecut aş fi putut să spun că existau diferenţe din punctul de vedere al pregătirii între absolvenţii de la stat şi cei de la privat, în prezent consider că această linie de diferenţiere este aproape inexistentă. În sensul în care examenul de admitere la universităţile de stat era mult mai dificil înainte şi nu exista sistemul de acces cu «înscriere pe bază de dosar», în prezent din ce în ce mai multe universităţi, chiar şi de stat, adoptă sau se gândesc să implementeze această metodă", spune Beatrice Gălăţanu, senior researcher în cadrul companiei cu activităţi în domeniul resurselor umane AIMS Executive Search&Consulting.

De altfel, la majoritatea facultăţilor private româneşti admiterea se face pe bază de dosar, singura condiţie fiind promovarea examenului de bacalaureat, indiferent de cât de mică este nota obţinută, iar numărul de locuri este nelimitat (ceea ce înseamnă o şansă de reuşită de 100%).

Modelul a fost preluat rapid şi de universităţile de stat, din nevoia de a atrage mai multe finanţări.

Academia de Studii Economice (ASE), spre exemplu, nu a mai organizat începând cu anul acesta concurs de admitere pe bază de examen pentru studenţii care doreau să se înscrie în anul I la o facultate din cadrul instituţiei.

ASE era una dintre singurele instituţii de învăţământ superior de stat care mai organizau examen de admitere pentru cei care voiau să urmeze cursurile unei facultăţi de afaceri.

Cu toate acestea, recruiterii spun însă că nu au observat diferenţe notabile între candidaţii care au terminat facultatea la stat şi cei care sunt "licenţiaţi" în privat.

"Însă este adevărat că, făcând recrutare pentru posturi manageriale, nici nu prea mai contează pregătirea academică, în condiţiile în care pregătirea profesională (experienţa anterioară, expunerea, skill-urile şi aptitudinile etc.) este mult mai relevantă", a adăugat Gălăţanu.

În străinătate, în universităţile private se face performanţă

Spre deosebire de sistemul românesc, în statele din vestul Europei sau în SUA cele mai bune universităţi, aflate în topurile mondiale, sunt cele particulare.

Dacă la noi facultăţile private au devenit o alternativă comodă pentru învăţământul de stat, facultăţile private din Vest au fost constituite şi finanţate pentru ca absolvenţii să facă performanţă şi să aducă creştere economică în statul în care vor lucra. Astfel se explică şi sumele mari investite în sistemul de învăţământ superior privat.

"În străinătate, procesul de pregătire academică include şi o puternică componentă practică, mult mai dezvoltată şi de multe ori şi programe de internship, deci studenţii ar putea avea un ascendent.

Facultăţile din România sunt axate mai mult pe modelul educaţional de tip conservator, în care primează teoreticianismul dus la extrem, fără prea multă practică adiacentă.

Cei care studiază în străinătate par a fi ceva mai bine pregătiţi atât la nivel teoretic, dar şi practic şi cel puţin par a fi ceva mai riguroşi", a adăugat Gălăţanu.

O altă posibilă explicaţie pentru concepţia că universităţile private de la noi sunt mai slabe decât cele de stat poate fi şi faptul că piaţa educaţională privată din România este nouă (de 20 de ani), spre deosebire de cea din SUA, unde universităţi precum Yale şi Harvard au o tradiţie de câteva sute de ani.