Ambasada SUA îşi scoate la vânzare mobila din vechiul sediu. Vedeţi cum arată noul sediu din Băneasa

Autor: Adrian Voicu 13.09.2011

Mutarea Ambasadei SUA la Bucureşti se face cu mobilă second-hand scoasă la vânzare. Iar dacă nu vă este frică de microfoane uitate sau de telegrame bune pentru Wikileaks, ambasada scoate la licitaţie mobila de birou la sediul din Dumbrava Roşie, în zilele de 19 şi 20 septembrie.

Conform unui anunţ publicat în presa centrală, mobila va putea fi vizionată la sediul din Dumbrava Roşie nr. 10, iar ofertele pot fi depuse în plic închis în cele două zile ale licitaţiei.

Ofertele, care trebuie făcute în lei, vor fi deschise vineri, câştigătorii trebuind să ridice obiectele câştigate sâmbătă 24 septembrie.