Viaţa în Iaşii de acum o sută de ani, în vreme de război (VII)/ de Ana Greceanu

"Mirele a avut un noroc chior..."

Povestea cu banii vine într-un moment de două ori nepotrivit, tot Ali va cheltui şi tocmai acum când are nevoie de ce trebuie pentru nunta Getei.

18 mai. La 13 mai a avut loc un incendiu lângă noi. Eram separaţi doar de Palatul Cuza. Focul a izbucnit la cinematograful care era instalat acolo, într-o baracă de lemn, firesc, totul a ars, filme, bănci, ferestre, chiar şi copacii din curte; acum nu-i decât un loc negru, plin de cenuşă şi de cărbuni. Nu m-am speriat şi nici nu mi-am pierdut capul pentru că, încetul cu încetul, am înţeles ce se întâmplă şi m-am gândit la acoperişul de tablă al casei noastre şi am înţeles că pericolul nu era aşa mare. Druşa şi soţul ei şi-au pierdut capul, ea şi-a luat copilul într-o mână şi în cealaltă o boccea cu câteva bijuterii de argint, a alergat la Mica şi a strigat de la poartă: "Ardem!" Spaima a fost teribilă, dar, nemavăzându-mă sosind, au înţeles că pericolul nu era aşa de mare. Totuşi, mă mir că nu s-au gândit că eu nu pot să merg aşa de repede ca Druşa şi că, poate, nici nu mai pot umbla. În acest timp, George şsoţul Druşeiţ îndesa tot ce găsea în cufere: hainele lui, rochii, scutecele copilului, îndemnându-mă să strâng totul, ca el. N-am făcut asta. Ce-aş fi putut să salvez? Mobilele? Le-am fi zdrobit aruncându-le din balcon, deci era mai bine să le lăsăm la locul lor şi să luăm doar puţinii bani pe care îi aveam. Ali era în oraş şi a venit într-un suflet; şi ea a crezut că sunt pe cale să las totul şi să fug. Bine că nu am făcut nimic. Nicu a venit în fugă şi a spus să stăm liniştite că nu-i niciun pericol. Chiar s-a urcat pe acoperiş şi a făcut înconjurul casei. Eu m-am aşezat între uşi, ca să nu se furişeze cineva în camere, căci a avut loc o adevărată procesiune de oameni - ba chiar şi câteva domnişoare - care au urcat şi care erau, cred eu, foarte pregătiţi să fure. O aripă şi scara palatului au luat foc, nu e mare lucru, a fost imediat evacuată Banca de Credit; toate documentele şi hârtiile au fost transportate aici, la Pollac, în atelier. Când focul s-a stins s-a văzut că cel mai mult au suferit geamurile, dar totul a fost reparat. Librăria lui Ionescu a ars, s-a salvat puţin şi s-a furat mult din magazinele Singher etc.

20 mai. Astăzi este marea sărbătoare a Invalizilor. Am rămas singură în camera mea, mai aproape de cer decât de pământ. Să ferească Dumnezeu să se întâmple ceva, nu este nimeni care să mă ajute. Şi când mă gândesc că nu pot să găsesc o locuinţă la parter. Voi fi, oare, condamnată să rămân aici până la sfârşitul meu?

22 iunie. Căsătoria Getei va avea loc la 11 iulie. Pe cât sunt de fericită de acest eveniment, pe atât îmi doresc ca totul să se sfârşească şi să reintre în ordinea normală. Cei doi tineri căsătoriţi vor merge pentru zece zile la Braşov. Aceasta va fi călătoria lor de nuntă, până ce totul se va calma în politică, mă gândesc că atunci vor face un voiaj mai lung.

Citesc mult pentru că nu pot să cos; am reînceput "Revue des Deux Mondes", unde am găsit multe articole pe care nu le citisem încă şi chiar le recitesc pe unele - este întotdeauna bine să reciteşti - şi văd că înţeleg mai bine ceea ce ştiam. De exemplu, Les frontieres du coeur (Frontierele inimii - notă) de V. Margueritte, şi mă întreb: oare aş acţiona la fel ca eroina cărţii dacă inamicul ar năvăli în România? Nu, simt că nu! Există în mine corzi care vor vibra întotdeauna şi care îmi dovedesc că am sânge german în mine. Şi acest sentiment nu se stinge niciodată! Să mi se explice ce este iubirea de patrie; şi totuşi, sunt o româncă înflăcărată şi nu pot lăsa să fie denigrată această ţară.

29 iunie. Astăzi au pornit la drum Druşa, George şi băieţelul lor. Ali îi însoţeşte până la Botoşani şi crede că se va întoarce a doua zi. Vor să petreacă vacanţa la Botoşani şi apoi să revină aici; în acest timp vreau să fac curăţenie în camere şi să le vopsesc. Am rămas cu două servitoare, sunt obişnuită să ştiu că în casă este un bărbat şi ideea să rămân numai cu femei m-a speriat, dar este o copilărie. Una sau două nopţi vor trece repede.

Mai sunt câteva săptămâni până la căsătoria Getei. Iată o ramură care se va despărţi de trunchi, o nouă familie se va întemeia. Aşa e mersul lumii. Nicu este cel care va suferi cel mai mult de această despărţire. Mi se pare că ar fi o şansă să rămână în casă, familia reunindu-se în acest fel. Am avut buna idee să-l sfătuiesc pe Nicu să-i ţină cel puţin un an cu ei, îi va obişnui cu viaţa conjugală. Nu e uşor pentru o fată să se adapteze şi să se supună de la o zi la alta autorităţii soţului. Dacă este înţelept şi delicat, totul va fi în ordine, dar dacă este brutal, adesea din gelozie, este o nenorocire. Nu mai pot să scriu, degetele mele refuză să ţină tocul.

Din cauza ploilor fără încetare au loc inundaţii, trenurile sunt întrerupte şi nici o scrisoare nu mai vine. Charles a telegrafiat că sunt bine cu toţii şi că drumurile sunt blocate.

10 iulie. Astăzi, Geta se cunună la ora 10, la Primărie, cu locotenentul C. Ghimpeţeanu. Toţi m-au convins să renunţ la intenţia mea de a asista la acest act, spunând că este prea obositor pentru mine. Este, oare, adevărată cauza sau doresc să scape de mine şi de complicaţiile pe care le-aş pricinui? Nu ştiu, dar ceea ce ştiu este că mă simt neglijată şi că sunt foarte tristă. E rău şi ştiu că le-aş întrista această zi, aşa că este mai bine să rămân acasă.

Intrarea Getei într-o nouă viaţă mă întristează, de asemenea. De ce îmi este ea mai apropiată decât celelalte două fete? Este din cauză că ea s-a ataşat de mine şi mi-a arătat mai multă afecţiune decât celelalte două şi are un caracter plin de dragoste şi de sentimente nobile. Nu spun că nu are niciun defect, dar căsătoria o va modela, aşa cum s-a petrecut şi cu mama ei, care a avut fericirea de a-l avea pe Nicu. Bunule Dumnezeu şi Tată, fă ca Bubi (Constantin Ghimpeţeanu) să fie ca Nicu, să urmeze exemplul pe care îl va avea sub ochi; în ceea ce mă priveşte, simt că îi dau o parte din inima mea.

De la Primărie au venit cu toţii la mine, ca să fiu prima care îi felicită. Asta m-a consolat puţin, fiind un semn că nu sunt cu totul departe de ei.

11 iulie. Căsătoria a avut loc. Multă lume - şi din cea mai aleasă - veselie mare, pentru moment nu spun mai mult. A fost o nuntă splendidă, totul a fost din belşug. Cele trei camere, din care au fost scoase mobilele, erau pline cu invitaţi, nu ştiu dacă restul invitaţilor (care erau plecaţi la băi) ar fi avut loc. Sunt mulţumită căci este un omagiu care a fost adus lui Nicu de toţi cei care s-au grăbit să răspundă invitaţiei. Merita pe deplin acest omagiu. Teodoreştii (Theodor Stihi (1852-1923), doctor, profesor la Facultatea de Medicină din Iaşi, din 1881 - notă), care au fost naşi au făcut cheltuieli nebuneşti şi într-o manieră magnifică.

Sunt încă foarte obosită şi trebuie să-i scriu lui Betty şi lui Camille (Enăşescu), să le povestesc cum a fost. Mai târziu voi însemna totul în caiet.

Am scris puţin cam dezlânat, atât de repede s-au succedat evenimentele. De exemplu, am uitat să notez ziua logodnei. În sfârşit, nunta a avut loc aşa cum am spus şi totul a fost cât se poate de bine şi de fastuos. Bieţii părinţi s-au zbătut ca totul să fie splendid pentru fiica lor. Nicu a cumpărat chiar şi mobila pentru dormitor.

22 iulie. Ieri s-au întors de la Braşov, unde au stat zece zile, sunt încântaţi şi ceea ce mă mulţumeşte mai ales este faptul că Geta este veselă şi bine dispusă. Despre el nu zic nimic. Ce-ar fi putut să găsească mai bun? Trebuie să notez, de asemenea, ce mi s-a întâmplat la nuntă, când a sosit momentul felicitărilor, după ceremonia religioasă: atunci când Geta s-a aruncat în braţele mele, eu am izbucnit în hohote de plâns, iar Nicu mi-a urmat exemplul. A fost o prostie din partea mea, dar toate gândurile m-au năpădit, regretul că nu am putut s-o mărit pe Ali corespunzător condiţiei ei, aşa cum mi-aş fi dorit. Şi apoi, mă enervase şi muzica. N-am rămas până la sfârşit. Eram extenuată, Ali m-a adus acasă şi s-a întors.

Am scris trei scrisori detaliate despre nuntă: una lui Charles (Scarlat junior - notă), una lui Betty şi una lui Camille. Aceasta din urmă a sosit (la destinaţie - notă), dar mi-e teamă că celelalte două nu vor ajunge niciodată din cauza grevei Poştei, îmi pare rău mai ales pentru sora mea.

Ali a plecat din nou şi asta mă îngrijorează întotdeauna; şi totuşi, ea trebuie să se deplaseze, pentru asta au angajat-o şi de altfel pentru ea este o recreere.

Ieri am fost la Mica. Am văzut camera Getei, e foarte frumoasă şi atât de completă, încât ai crede că cei doi au aranjat-o de multă vreme. Bubi a avut un noroc chior, din cele cu care nu te întâlneşti des. El nu are decât solda, o bună educaţie, este destul de instruit şi e dintr-o familie bună. Cu acestea a câştigat o fată care are o zestre frumoasă, e foarte drăguţă şi bine crescută şi destul de instruită. De-ar dar Bunul Dumnezeu să fie cinstit şi să încerce să se întreţină singur mai târziu - pe el şi familia lui. Trebuie spus că Nicu îi întreţine în totalitate: hrană, încălzire, lumină etc. Geta a avut un trusou foarte frumos, mult mai frumos decât ce am putut să dau eu fiicelor mele. Sper că ghinionul pe care l-am avut până acum s-a spart cu această căsătorie şi că stele mai norocoase s-au ridicat odată cu această căsătorie. Nu regret decât un singur lucru: că nu am putut s-o mărit pe Ali.

Din volumul "Jurnalul Anei Greceanu", în pregătire la Editura Militară