Peste 1,5% din Fondul Proprietatea vândut pe bursă dintr-un foc pentru 22 mil. euro

Autor: Andrei Chirileasa 20.09.2011

Un pachet de 1,52% din acţiunile Fondului Proprietatea (FP) a fost transferat pe bursă prin intermediul unei singure tranzacţii speciale în valoare de 94 mil. lei (22 mil. euro).

Tranzacţia s-a realizat la un preţ de 0,448 lei/acţiune, cu 0,04% peste preţul din şedinţa precedentă. În piaţă, acţiunile FP se tranzacţionau la un preţ similar, capitalizarea fondului fiind de 1,44 mld. euro.