Schengen şi euro sunt legate. Este o iluzie să crezi că intri într-un spaţiu monetar securizat fără să intri în cel geografic

Concomitenţa crizei financiare din Grecia cu revolta lumii arabe din nordul Africii şI cu discuţiile privind posibila ieşire a aceleeaşI ţări din spaţiul Schengen ridică o întrebare totală: ia în calcul Uniunea Europeană, într-o ipoteză măcar şi de 0,01%, să devină mai puternică prin micşorare?

Pentru că aceasta înseamnă de fapt diminuarea expunerii teritoriale prin posibila reintroducere a controalelor la graniţă şi diminuarea expunerii financiare prin posibila ieşire a Greciei din spaţiul euro.

Nu există o legătură foarte intens făcută în media sau printre oamenii politici între zona euro şi spaţiul Schengen, dar cine priveşte harta îşi dă seama imediat că cele două teritorii se suprapun.

Zona euro cuprinde 15 ţări din Uniunea Europeană, iar spaţiul Schengen 27 de ţări europene, dintre care trei dinafara UE: Elveţia, Norvegia şi Islanda. Deci elveţienii şi nordicii, prin excelenţă adversari ai riscurilor, acceptă mai degrabă Schengen-ul decât euro.

Şi conceptual există o identificare. UE a pornit de la libera circulaţie a oamenilor, a banilor şi a mărfurilor şi a serviciilor. Cum pot acestea circula mai bine dacă nu cu o monedă unică care să uşureze tranzacţiile?

Toate datele arată că între spaţiul Schengen şi zona euro este o legătură totală şi dacă avem iluzia, în cazul României, că putem intra în spaţiul monetar securizat - euro, fără să intrăm în spaţiul geografic securizat - Schengen, probabil că ne înşelăm.

Sunt discuţii la Bruxelles despre o posibilă desprindere a teritoriilor mai slabe, despre forţele centrifuge care acţionează tot mai puternic, deocamdată pe holuri. Dar de obicei ce se vorbeşte pe holuri ajunge şi la microfon dacă nu este oprit la timp prin răspunsuri strategice.

Şi aceste răspunsuri întârzie să apară. Proiectul european este apărat cu voce tot mai slabă.

"Scenariul cel mai rău pentru România este ca procesul de integrare să o ia în sens invers, să asistăm la evoluţii centrifuge care ar putea duce la dezintegrarea UE", a spus duminică Leonard Orban, noul ministru al fondurilor europene din România şi fost comisar european. El vorbeşte chiar de o posibilă amânare a adoptării bugetului UE pe perioada 2014-2020, ceea ce ar fi greu de închipuit.

Toate speranţele sunt ca beneficiile unei monede unice şi ale unui spaţiu unic de circulaţie să fie considerate mult mai mari decât dezavantajele, pentru că altfel, pentru o ţară de la periferie precum România, eventualitatea unei ieşiri a unora dintre ţările de la margine va face ca procesul de aderare la spaţiul de securitate ambivalent - geografic şi economic - să fie compromis. Cel puţin pentru următorii 10 ani.

Probabil însă că statele nu vor fi lăsate să restrângă zona euro de către companiile şi băncile multinaţionale. Există iniţiative prin care acestea se declară dispuse să sprijine statele, deci proiectul european, cum a fost cea recentă a liderilor celor mai mari companii din Franţa.

Desprinderea din Europa dezvoltată a periferiei poate părea un risc total, dar dacă tabloul devine mai mare, luând în calcul mai ales evenimentele din lumea arabă, un scenariu "diabolic" prin care UE să se gândească să se micşoreze în faţa presiunii demografice şi economice a nordului Africii şi Turciei nu poate fi exclus.

Sigur, unii (care îşi amintesc de teoria de acum 15 ani a politologului Samuel Huntigton despre Ciocnirea Civilizaţiilor) ar putea merge şi mai departe şi ar aduce în discuţie inclusiv religia, Grecia fiind singura ţară ortodoxă din acest spaţiu. Replica este însă că şi catolicii de la periferia vestică sunt la fel de împotmoliţi în datoria publică.

Dacă mai adaugi aici şi turneul recent al premierului turc Erdogan în ţările arabe, foarte bine primit, la care Occidentul a fost foarte atent, faptul că Turcia are aceeaşi structură demografică cu Egiptul şi celelalte ţări din nordul Africii, adică 50% din populaţie sub 30 de ani, tabloul devine şi mai tensionat, mai plin de umbre şi de presupuneri.

Va reuşi bătrâna Europă să-şi protejeze capitalul acumulat de secole şi de atâtea ori ameninţat? Nu avem altă şansă decât să credem că da.