Un fost miliţian, un agronom şi un fost primar fac echipă cu oameni din finanţe care au lucrat la SAFI, Gelsor-FNI şi Romexterra Leasing la conducerea CSA. Ce va ieşi?

Autor: Ciprian Botea 29.09.2011

Piaţa asigurărilor va fi reglementată de oameni care până acum au avut doar legături tangenţiale cu această industrie, politicul spunându-şi ultimul cuvânt în numirea noii conduceri a CSA. Situaţia este exact opusă celei de la BNR unde - cu o excepţie spectaculoasă înregistrată la alegerile din 2009 - politicul este mai puţin implicat, profesionalismul fiind prevalent.



Cursa pentru alegerea noii conduceri a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), care reglementează o piaţă de 2 miliarde de euro, s-a încheiat cu întârziere prin decizia parlamentarilor puterii de a-l avansa pe poziţia de preşedinte al CSA pe Constantin Buzoianu, un fost ofiţer de poliţie care deţinea funcţia de vicepreşedinte al instituţiei din 2006.

În absenţa opoziţiei care a abandonat lupta preferând un boicot inutil al şedinţei plenului Parlamentului, senatorii şi deputaţii din arcul guvernamental condus de PDL i-au votat pentru celelalte trei poziţii din Consiliul CSA rămase vacante, două de vicepreşedinte şi una de membru, pe Tudor Baltă, Cornel Coca-Constantinescu şi Doru Frunzulică. Tudor Baltă a mai avut un mandat de vicepreşedinte al CSA începând din 2006, el fiind anterior deputat PSD şi primar al municipiului Constanţa.

Cornel Coca-Constantinescu, numit pe poziţia de vicepreşedinte, este directorul general al MKB Romexterra Leasing, un jucător de talie mică din piaţa leasingului financiar, care a avut pierderi de zeci de milioane de euro anii trecuţi. Constantinescu a absolvit Academia de Studii Economice şi este doctor în economie.

Deputatul Doru Frunzulică a fost nominalizat de UNPR pentru funcţia de membru în Consiliul CSA după expirarea mandatului lui Corneliu Moldovan, cel care a fost propulsat în această funcţie în anul 2006 de PRM, care nu mai e în Parlament. Frunzulică a absolvit Facultatea de Electrotehnică şi Comunicaţii şi a lucrat ca inginer proiectant înainte de 1990. Ulterior a deţinut mai multe funcţii publice.

Din Consiliul CSA mai fac parte inginerul agronom Albin Biro, fostul preşedinte al Partidului Conservator Daniela Popa şi Dan Constantinescu, fost preşedinte al Libra Bank şi al SAFI. Noua conducere a CSA trebuia să fie numită încă din iunie, când a expirat mandatul a patru dintre actualii membri.

Numirea noilor supraveghetori a fost amânată însă pentru sesiunea parlamentară din toamnă, deoarece comisiile reunite de buget-finanţe, care aveau sarcina de a aviza noii mem­bri, nu au îndeplinit cvorumul necesar în cele două şedinţe programate în luna iunie.

Candidatul susţinut iniţial de partidul aflat la guvernare, Cristian Constantinescu, a fost respins în mod surprinzător de către comisiile reunite. Comisiile l-au avizat ulterior pe Romeo Comăniciu, directorul sucursalei din Bra­şov a companiei Astra Asigurări. Acesta s-a retras însă din cursă.

În acelaşi timp, Parlamentul nu a reuşit să stabilească noua componenţă a conducerii CSSPP, supraveghetorul sistemului de pensii private, votul fiind amânat marţi încă o dată. Cei patru candidaţi, Dan Odobescu, Dragoş Mihalache, Vlad Soare şi Cristian Toma, au fost respinşi de plenul Parlamentului. Dragoş Mihalache şi Vlad Soare sunt şi în prezent membri în Consiliul CSSPP. Soare este fost preşedinte al grupului Gelsor, controlat de Sorin Ovidiu Vântu, şi a fost preşedinte al Bancorex.

Constantin Buzoianu, ales preşedinte al CSA

Tudor Baltă, ales vicepreşedinte al CSA

Cornel Coca-Constantinescu, ales vicepreşedinte al CSA

Doru Frunzulică, ales membru în Consiliul CSA

Dan Odobescu

Vlad Soare

Dragoş Mihalache

Cristian Toma