Ştiri pe scurt din Europa de Est

Autor: Paul Comşa 30.09.2011

Guvernul ungar va disponibiliza un număr "semnificativ" de angajaţi din sectorul public în 2012 şi va tăia subvenţiile pentru transportul public pentru a se încadra în ţinta de deficit bugetar, scrie Bloomberg. Salariile din sectorul public şi bonusurile vor fi îngheţate, iar pensiile vor creşte cu 4,2% din ianuarie. Măsurile ar putea aduce o economie la buget de 1 mld. euro.

Banca Santander, una dintre cele mai mari instituţii financiare europene, este aproape de a cumpăra pachetul majoritar de acţiuni al băncii poloneze Kredyt. Belgienii de la KBC deţin în prezent 80% din instituţia de credit poloneză, participaţie evaluată la 2,7 mld. zloţi (610 mil. euro), scrie Warsaw Business Journal.

Compania americană Premier Power care activează în domeniul energiilor regenerabile a anunţat că va construi patru centrale fotovoltaice cu o capacitate totală instalată de 16,2 MW în oraşul bulgar Dimitrovgrad, scrie Sofia News Agency. La începutul lui 2011, capacitatea totală a instalaţiilor de captare a energiei solare din Bulgaria era de aproximativ 21MW.