Trăsnet peste economia românească: Nokia pleacă de la Cluj. Care sunt consecinţele. Dosarul complet al celei mai mari dezamăgiri din business

Autor: Andrei Chirileasa 30.09.2011

Decizia grupului finlandez Nokia de a închide fabrica de la Jucu (Cluj) unde asambla telefoane mobile de 1,6 mld. euro pe an şi de a concedia circa 2.200 de salariaţi a picat ca un trăsnet în mediul economic şi politic.



Plecarea de la Cluj, dictată din biroul său de la Helsinki, de şeful Nokia, Stephen Elop, dar mai ales de trendurile pieţei mondiale a tele­foa­nelor mobile unde Nokia a pierdut în ultimii ani mult teren în faţa competitorilor, riscă să pună în pericol toată construcţia însăilată de autorităţile de la Bucureşti şi eforturile mediului de afaceri local de a scoate economia din criză.

Nu e de mirare ca premierul Emil Boc i-a convocat aseară de urgenţă pe miniştri într-o şedinţă de guvern dedicată situaţiei de la Jucu.

Decizia Nokia, pe care unii analişti o anticipau încă din primăvară când finlandezii au închis centrul de cercetare de la Cluj şi au dat afară 120 de programatori, pune autorităţile într-o situaţie foarte complicată, oficialii trebuind acum să caute cât mai repede un înlocuitor pentru a contracara efectele. Iar efectele negative se vor vedea mai întâi în cifrele macroeconomice, deoarece Nokia care a ajuns în doar trei ani la afaceri de 1,6 mld. euro, duce în spate circa 5% din exporturile României şi între 0,25% şi 1% din PIB, conform estimărilor analiştilor. Fără telefoanele produse la Jucu, economia României nu ar fi trecut firav pe creştere în ultimul trimestru al anului trecut, iar Boc nu ar fi putut declara triumfător în martie 2011 ieşirea din recesiune.

Semnalul mult mai grav pe care-l dă plecarea Nokia este însă că România are nevoie de un nou model de creştere economică şi nu se mai poate baza pe investitorii străini care au nevoie de ani de zile să se hotărască dacă vin cu banii aici şi doar de câteva zile să-şi ia banii şi să plece în altă parte. Iar turbulenţele globale fac ca în acest moment plecările să fie tot mai frecvente. Chiar preşe­dintele Traian Băsescu declara ieri că închideri de fabrici pot avea loc şi în alte industrii.

"Noi suntem în stare de avarie de ceva vreme, dar nu ne-am trezit la realitate. România dacă nu se trezeşte la realitate şi nu începem să fim com­petitivi nu numai la nivel local, ci la nivel inter­naţional, vom vedea şi mai multe ieşiri ale concer­nelor internaţionale. Vom vedea ieşiri din Româ­nia şi pe fondul scăderii pieţei, piaţa românească nu mai este una la fel de importantă", punctează Doru Lionăchescu, partenerul principal al casei de investiţii Capital Partners.