O carte care ar putea deveni cea mai influentă din istoria psihologiei

Editura Trei s-a lansat într-un proiect extrem de costisitor, dar aducător de prestigiu imens - publicarea "Cărţii roşii" a lui C.G.Jung. (404 pagini, în format mare, 30 x 40 cm, o greutate de 4 kg, un preţ pe măsură: 499 lei). "O premieră editorială - s-a spus - care sincronizează psihologia autohtonă cu cea europeană." Publicarea "Cărţii Roşii" ne dă posibilitatea unei noi epoci în înţelegerea scrierilor lui Jung. Ne oferă o deschidere unică spre modul in care şi-a recuperat sufletul si a constituit o psihologie. Şi ar putea sa fie cea mai influentă scriere, nepublicată până în prezent, din istoria psihologiei.
"Anii în care m-am ocupat de imaginile interioare au constituit perioada cea mai importantă a vieţii mele, în decursul căreia s-au decis toate lucrurile esenţiale - spunea C. G. Jung în 1957. Atunci a început totul, iar amănuntele care au urmat sunt doar nişte completări şi lămuriri. Întreaga mea activitate ulterioară a constat în a elabora ceea ce ţâşnise în acei ani din inconştient şi mai întâi mă inundase, mă copleşise. A fost materia primordială pentru opera unei vieţi."

Jung a lucrat la "Cartea roşie" din 1914 până în 1930.Nu a fost niciodată publicată şi nici nu a fost pusă la dispozitie publicului interesat, discipolilor si succesorilor lui Jung. Din 1962, s-a ştiut într-un cerc larg de existenţa "Cărţii Roşii" a lui C.G. Jung. Însă abia odată cu ediţia prezentă ea este, în cele din urmă, accesibilă unui public mai mare. Geneza sa, descrisă de Jung în "Amintiri, vise, reflecţii", a reprezentat subiectul a numeroase discuţii în literatura secundară de specialitate. Prin urmare, o vom schiţa aici doar pe scurt. Anul 1913 a fost crucial în viaţa lui Jung. El a început un experiment cu sine însuşi, care a devenit cunoscut drept "confruntarea cu inconştientul" şi a durat până în 1930. În timpul acestui experiment, a elaborat o tehnică pentru "a ajunge la baza proceselor sale interioare", "pentru a traduce emoţiile în imagini" şi "pentru a sesiza fantasmele care acţionau... «subteran»". Mai târziu a numit această metodă "imaginaţie activă". Mai întâi, a înregistrat aceste fantasme în "Cărţile Negre". Apoi şi-a revizuit textele, a adăugat câteva reflecţii şi le-a copiat cu un scris caligrafiat într-o carte numită "Liber Novus", legată în piele roşie şi însoţită de propriile lui desene. A fost cunoscută mereu drept "Cartea Roşie".

Jung a împărtăşit experienţele sale interioare soţiei şi altor persoane apropiate. În 1925 a discutat despre dezvoltarea lui personală şi profesională într-o serie de seminare la Clubul Psihologic din Zürich, în care a menţionat şi metoda imaginaţiei active. Dincolo de acest cadru, Jung păstra însă tăcerea. De exemplu, copiii săi nu fuseseră informaţi despre acest experiment cu sine însuşi şi nu sesizaseră nimic neobişnuit. În mod clar, i-ar fi fost dificil să le explice ce se întâmpla. Era deja un semn de favoare dacă îi permitea unuia dintre copii să îl privească scriind sau pictând. Astfel, pentru descendenţii lui Jung, "Cartea Roşie" a fost întotdeauna înconjurată de o aură de mister.

Există puţine lucrări nepublicate care au exercitat deja asemenea efecte extinse asupra istoriei intelectuale şi sociale a secolului XX ca "Liber Novus" ("Cartea Nouă") sau "Cartea Roşie". Jung declara că ea conţine nucleul scrierilor sale ulterioare; de mult timp a fost recunoscută drept cheia către înţelegerea genezei acestora. Însă, dincolo de câteva licăriri amăgitor provocatoare, nu a fost disponibilă studiului. […]

Tema globală a cărţii este modul în care Jung şi-a recâştigat sufletul şi a depăşit boala contemporană a alienării spirituale. În cele din urmă, a realizat acest lucru permiţând renaşterea unei noi imagini a lui Dumnezeu în sufletul lui şi construind o nouă perspectivă asupra lumii sub forma unei cosmologii psihologice şi teologice. "Liber Novus"prezintă prototipul concepţiei lui Jung despre procesul de individuaţie, despre care el susţine că este o formă universală a dezvoltării psihice individuale. Chiar "Liber Novus" se poate înţelege, pe de o parte, ca ilustrând procesul individuaţiei lui Jung şi, pe de altă parte, ca fiind elaborarea acestui proces într-o schemă psihologică generală. La începutul cărţii, Jung îşi regăseşte sufletul şi porneşte apoi într-o secvenţă de aventuri fantastice, care alcătuiesc naraţiunea ulterioară. Realizează că până atunci a servit spiritul vremii, caracterizat prin utilitate şi valoare. Pe lângă acesta, exista un spirit al profunzimilor, care conducea la lucrurile ce ţineau de suflet. În termenii amintirilor biografice de mai târziu ale lui Jung, spiritul vremii corespunde personalităţii nr. 1 şi spiritul profunzimilor corespunde personalităţii nr. 2. Prin urmare, această perioadă poate fi văzută ca o întoarcere la valorile personalităţii nr. 2.

Iată câteva mici fragmente:

"Cea de a şasea noapte. Sufletul meu mă duce în deşert, în deşertul propriului meu Sine. Nu mă gândeam că Sinele meu e un deşert, un deşert uscat, fierbinte, colbuit şi fără apă. Călătoria duce prin nisip fierbinte, îmi croiesc drum încet, fără ţintă vizibilă, fără speranţă. Ce înfiorătoare e această pustietate. Am impresia că drumul duce atât de departe de oameni. Merg pe drumul meu, pas după pas, şi nu ştiu cât va mai dura călătoria."

Deşertul

"De ce Sinele meu e un deşert? Am trăit oare prea mult în afara mea, în oameni şi în lucruri? De ce mi-am evitat Sinele? Nu-mi eram scump mie însumi? Dar am evitat locul sufletului meu. Am fost propriile mele idei, după ce am încetat să fiu celelalte lucruri şi ceilalţi oameni. Dar nu am fost propriul Sine, faţă în faţă cu gândurile mele. Trebuie să mă ridic şi deasupra gândurilor ca să ajung la Sinele meu. Într-acolo se îndreaptă drumul meu şi de aceea el duce la singurătate, departe de oameni şi de lucruri. Este oare singurătate să fii cu tine însuţi? Singurătate este doar atunci când Sinele e un deşert. Să fac din deşert o grădină? Să populez o ţară pustie? Să deschid deşertului străvezia grădină fermecată? Ce anume mă duce în deşert, şi ce să fac acolo? Este o iluzie că nu mai pot avea încredere în gândirea mea? Adevărată e doar viaţa, şi doar viaţa mă duce în deşert, într-adevăr nu gândirea, care ar vrea să se întoarcă iarăşi la gânduri, la oameni, la lucruri, căci deşertul o înspăimântă. Suflete al meu, ce să caut aici? Sufletul meu mi-a vorbit şi a zis: "Aşteaptă." Aud cuvântul necruţător. De pustiu se leagă chinul"

Uciderea eroului

"În noaptea următoare am avut însă o viziune: Mă aflam cu un tânăr pe un munte înalt. Se crăpa de ziuă, spre răsărit cerul era deja luminat. În clipa aceea s-a auzit peste munţi sunetul jubilant al cornului lui Siegfried. Am ştiut atunci că duşmanul nostru de moarte se apropie. Eram înarmaţi şi, pe o cărare îngustă tăiată în stâncă, pândeam ca să-l ucidem. L-am văzut sus, deasupra munţilor, venind într-un car făcut din oseminte. Cobora semeţ şi superb peste stâncile abrupte şi ajunse pe cărarea îngustă pe care îl aşteptam ascunşi. Când a dat colţul spre noi, am tras deodată şi s-a prăbuşit, atins mortal. M-am întors înapoi să fug, şi o ploaie torenţială a început să cadă vâjâind. Apoi am trecut printr-un chin de moarte, având certitudinea că trebuie să mă sinucid dacă nu sunt în stare să dezleg enigma uciderii eroului.

Atunci s-a apropiat de mine duhul adâncului şi a rostit aceste cuvinte:

«Adevărul suprem e totuna cu contrasensul.» Aceste cuvinte m-au eliberat şi, ca o ploaie urmând unei arşiţe îndelungate, le-am auzit susurând în mine şi ducând cu ele prea marea încordare.

Apoi am avut o a doua viziune: Am văzut o grădină splendidă, prin ea se preumblau figuri înveşmântate în mătase albă, înconjurate fiecare de văluri luminescent colorate, unele roşietice, celelalte albăstrii şi verzui.

Ştiu că am trecut peste adânc. Prin vină, am devenit un nou-născut."

Acest facsimil al "Cărţii Rosii" revelează nu numai o minte extraordinară in acţiune, ci şi mâna unui înzestrat artist şi caligraf. Printre cele două sute de pagini găsim picturi ale autorului ale căror rădăcini se intind din Europa, Orientul Mijlociu şi Orientul Îndepărtat, până la arta naivă a lumii noi. "Cartea Roşie" este, precum "Cartea orelor" lucrată de mână in Evul Mediu, unică. Atat in privinta locului ei in cadrul dezvoltarii lui Jung, cat si ca opera de arta, publicarea ei marchează o mare cotitură.

C.G.Jung - Cartea roşie. Liber novus. Editată de Sonu Shamdasani. Introducere de Sonu Shamdasani. Prefaţă de Ulrich Hoerni. Traducere din germană de Viorica Nişcov (liber primus, liber secundus, Încercări, Epilog, Anexele B şi C ). Traducere din engleză de Simona Reghintovschi (Prefaţă, Mulţumiri, Introducere, Nota editorului şi Anexa A ).