Orange a ieşit din vârtejul marilor scăderi după cel mai mic declin din ultimii trei ani

Autor: Adelina Mihai 28.10.2011
Orange România, cel mai mare operator de telefonie mobilă de pe piaţa locală deţinut de gigantul telecom France Telecom, a raportat venituri în scădere cu 2% în cel de-al treilea trimestru al anului după ce în anii de criză s-a confruntat cu scăderi trimestriale cuprinse între 4 şi 24%.


"Veniturile France Telecom în Europa au crescut cu 0,5% în T3 comparativ cu pe­rioa­da similară a anului trecut după ce au înregistrat o creş­tere cu 0,3% în trimestrul anterior. În Ro­mânia s-a observat o îmbunătăţire semni­ficativă în 2011, cu un declin de numai 2%, după ce veniturile au scăzut cu 4,9% în T2 şi cu 6,3% în T1. România a înregistrat re­zul­tate semnificativ mai bune, în timp ce în Eu­ro­pa de Vest au scăzut vânzările de tele­foa­ne mobile", se arată în raportul France Telecom.

Orange România, cu afaceri de peste 988 de milioane de euro, se află pe locul doi în rândul celor mai profitabile companii din România (după Petrom), cu un profit net de 222 de milioane de euro în 2010.

"Am obţinut rezultate încurajatoare în trimestrul trei din 2011, atât ca venituri, cât şi ca număr de clienţi: veniturile totale au crescut cu 3% (faţă de trimestrul doi -n.red.), iar numărul de clienţi cu 1% com­pa­rativ cu trimestrul precedent al anului", a spus Jean-François Fallacher, exe­cu­tivul care ocupă de la jumătatea acestui an funcţia de CEO al Orange România, în locul lui Thierry Millet, cel care a condus compania timp de doi ani şi jumătate.

Veniturile Orange România au ajuns în T3 la valoarea de 241 milioane de euro, cu 3% mai mult decât în trimestrul doi, însă sunt mai mici cu 2% faţă de perioada simi­la­ră a anului trecut, când erau de 246 de mi­lioa­ne de euro.

Îmbunătăţirea situaţiei încasărilor Orange în ultimele trei luni a venit pe fondul extinderii portofoliului de produse pentru abonamente şi terminale şi prin includerea în ofertă a unor produse precum BlackBerry sau tableta Samsung.

De asemenea, compania, care are în prezent peste 2.700 de angajaţi, şi-a asumat obiectivul de a acoperi până în 2012 un procent de 98% din populaţia României cu internet mobil de mare viteză. În prezent însă, Vodafone, numărul doi pe piaţă, are cea mai extinsă reţea de internet mobil din punctul de vedere al acoperirii şi al vitezei de transfer de date. Reţeaua 3G a Vodafone acoperă 90% din populaţia României.

Raportat la scăderea totală a veniturilor Orange în primele trei trimestre ale fiecărui an, se poate observa că afacerile grupului au început să-şi revină: faţă de 2010, când scăderea medie a veniturilor în primele trei trimestre era de 8,7%, în aceeaşi perioadă din 2011 scăderea medie a veniturilor înregistrate a fost la jumătate, de numai 4,4%. Astfel, în primele nouă luni din acest an Orange a avut venituri de aproape 700 mil. euro.

Piaţa telecom se află în faţa unor tran­sformări de amploare, mai ales din cauza dezvoltării internetului. Lupta dură pentru clienţi între cinci mari grupuri locale - Orange, Vodafone, Romtelecom, RCS& RDS şi UPC România - a dus la con­struirea unei infrastructuri (în multe cazuri) de o mai bună calitate decât în Occident, dar la preţuri care dau frisoane di­rectorilor financiari. Împreună, cei cinci mari jucători din telecom - din care doar unu, RCS&RDS, este controlat de un om de afa­ceri român (Zoltan Tsezari) - au avut anul trecut un business cumulat de circa 3,5 mi­liarde de euro şi peste 22.000 de angajaţi.