Reţeaua socială Google+ devine mai îngăduitoare cu companiile

Autor: Adrian Voicu 07.11.2011

Google a început să accepte companiilor şi brandurilor să îşi realizeze propriile pagini pe site-ul de socializare Google+, noua facilitate care poartă numele Pages, permiţându-le acestora să interacţioneze mai bine cu utilizatorii site-ului.

Organizaţiilor nu li se va impune o taxă pentru folosirea facilităţii, iar Google nu va pune reclame pe aceste pagini. Astfel, gigantul internet speră să lovească în site-ul concurent Facebook, care permite companiilor şi brandurilor să realizeze pagini proprii punând în acelaşi timp reclame pe aceste pagini.

Conform Google, până în prezent peste 40 de milioane de persoane s-au înscris pe site-ul de socializare.