Otter vede creşteri de 5-7% cu cinci magazine noi
Otter Distribution, unul dintre cei mai mari retaileri de pantofi din România, cu afaceri de 15,4 mil. euro în 2010, va deschide şapte noi magazine anul viitor şi va ajunge astfel la o reţea de 45 de unităţi.
Compania - care aduce pe piaţa din România primele două cele mai vândute mărci de pantofi din lume (Clarks şi Geox), dar şi brandurile Otter, Ara şi Gabor - deţine în România multibrandurile Otter şi Promenade şi monobrandurile Geox şi Clarks.
"Încă ne gândim ce format de magazine vom deschide anul viitor. Analizăm avantajele şi dezavantajele unor noi unităţi Otter, Promenade şi Clarks", spune Filip Schwartz, acţionarul majoritar şi directorul executiv al Otter Distribution.
Potrivit unor declaraţii de la începutul anului ale lui Schwartz, costul unui magazin este de 400 de euro per metru pătrat fără fondul de marfă. Magazinele deschise de Otter Distribution au suprafeţe între 80 şi 150 de metri pătraţi, potrivit ultimelor informaţii disponibile.
În acest an compania a deschis patru magazine, două Otter (Sun Plaza din Bucureşti, Maritimo din Constanţa), unu Clarks (AFI Palace Bucureşti) şi unu Promenade (Tom Constanţa). La jumătatea acestei luni compania va deschide o unitate Otter şi în centrul comercial Electroputere din Craiova.
Astfel, Schwartz a pariat în acest an pe două noi formate de magazine: multibrandul Promenade şi monobrandul Clarks. Acţionarul majoritar al companiei a anunţat din vara acestui an intenţia de a lansa pe piaţă magazinele Promenade, care au un target diferit de cel al Otter. Clientul acestor magazine are între 30 şi 50 de ani şi caută comoditate. În acest an compania a lansat şi monobrandul Clarks. Pantofii acestui brand erau deja prezenţi în magazinele Otter, însă după modelul deja testat al Geox, Schwartz a decis lansarea unui concept monobrand.
"În acest an, politica noastră s-a axat în principal pe două coordonate - creşterea numărului de branduri şi modele oferite şi consolidarea unei prezenţe cât mai extinse pe piaţa din România. Astfel, creşterea numărului de magazine şi a ofertei la nivel de branduri şi modele ne-a ajutat vânzările."
În primele nouă luni ale acestui an retailerul a obţinut afaceri de 12,3 mil. euro, în creştere cu circa 5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. De asemenea, în perioada ianuarie-septembrie profitul operaţional a fost de 1,34 mil. euro, în creştere cu 17% faţă de primele nouă luni din 2010.
"La fel ca în primele nouă luni, şi pentru întregul an 2011 estimăm un rezultat pe plus, păstrând o rată de creştere de 5-7% faţă de anul trecut. Pentru 2012 însă este greu de prezis, mai ales în contextul economic din prezent care nu promite o stabilitate a veniturilor care să poată încuraja consumul." În aceste condiţii, Otter Distribution ar putea obţine în acest an afaceri între 16 şi 16,5 mil. euro.
Consumul la promoţie
Filip Schwartz spune că vânzările au fost ajutate de promoţii şi reduceri, foarte căutate de români. "Au devenit mult mai atenţi când şi cum cumpără. Preferă să studieze piaţa şi apoi iau decizii, asta dacă nu sunt încurajaţi de o ofertă specială."