Atentat asupra lui Obama? Un glonţ a lovit un geam blindat al Casei Albe

Autor: Mediafax 16.11.2011

Un glonţ a lovit un geam blindat al Casei Albe şi un altul a fost descoperit în apropiere, a anunţat marţi seara un post local de televiziune, News 4, aparţinând reţelei NBC.

Secret Service, care se ocupă de protecţia preşedintelui Barack Obama şi a altor personalităţi ale administraţiei anchetează de vineri misterioasele focuri de armă auzite în acea zi în apropierea Casei Albe, potrivit aceleiaşi surse.

Totuşi, în starea actuală a anchetei, nu poate fi stabilită nicio legătură între incidentul de vineri şi descoperirea acestor gloanţe sau urme de gloanţe, a adăugat News 4.