Cota de piaţă a Dacia a urcat la 2,2% la nivel european

Autor: Bogdan Alecu 17.11.2011

Vânzările mărcii Dacia au înregistrat luna trecută o creştere de peste 5% faţă de perioada similară a anului trecut, la 23.110 autoturisme, potrivit statisticilor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Creşterea vânzărilor s-a reflectat şi în cota de piaţă, care în octombrie a urcat la 2,2% faţă de 2,1% în octombrie 2010. În total, vânzările Dacia de autoturisme au scăzut cu 5% în primele zece luni ale acestui an faţă de perioada similară a anului trecut, la puţin peste 207.200 de maşini, iar cota de piaţă a scăzut la 1,8% în acest interval. În total piaţa europeană s-a redus cu aproape 1% de la începutul anului, la 11,5 mil. maşini.

La nivelul lunii octombrie piaţa românească s-a clasat pe locul 17 ca mărime, cu puţin peste 7.800 de autoturisme, în scădere cu 5% faţă de anul trecut şi pe 19 în primele zece luni cu 63.700 de maşini.