Browserul Chrome al Google a depăşit pentru prima dată Firefox

Autor: Mediafax 02.12.2011

Browserul Chrome al grupului Google a depăşit în noiembrie Firefox, la nivel global, pentru prima dată şi continuă să reducă puternic diferenţa faţă de liderul Internet Explorer al Microsoft, care a scăzut, potrivit unui studiu al firmei de analiză StatCounter, citat de Reuters.

"Putem privi spre viitor la o luptă fascinantă între Microsoft şi Google, întrucât ritmul de creştere al Chrome sugerează că va deveni un rival real pentru Internet Explorer la nivel global", a declarat directorul general al StatCounter, Aodhan Cullen. În noiembrie cota de piaţă a Chrome a ajuns la 25,7%, aproximativ dublu faţă de aceeaşi lună a anului trecut, în timp ce Internet Explorer a scăzut de la 48,2% la 40,6%.

Cota de piaţă a Firefox, popular în Europa, a coborât la nivel global de la 31,2% la 25,2%. Locul al patrulea este ocupat, la mare distanţă, de browserul Safari al grupului Apple, cu 5,9%, iar pe cinci se situează Opera cu 1,8%. Statistica StatCounter se bazează pe date agregate de la peste trei milioane de site-uri web, cu o mostră de peste 15 miliarde de pagini vizualizate pe lună.