UniCredit Ţiriac vinde credite pentru IMM-uri cu garanţii europene

Autor: Ciprian Botea 14.12.2011

UniCredit Ţiriac, a şasea bancă locală după activele deţinute, are disponibile 87,5 milioane de euro pentru a acorda finanţări întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) cu garanţii europene. Banca a încheiat un parteneriat cu Fondul European de Investiţii, în cadrul iniţiativei Jeremie, şi va vinde începând din primăvara anului viitor credite garantate în proporţie de până 80%. Clienţii nu vor plăti comision de garantare, iar termenul de acordate este de maximum şase ani. Banca va derula acest program pe o perioadă de doi ani.

"IMM-urile rămân un segment important de clienţi pentru care sunt dezvoltate permanent produse bancare de creditare şi garantare", a declarat Răsvan Radu (desen), CEO al UniCredit Ţiriac. Acesta este al treilea acord încheiat de o bancă locală cu Fondul European de Investiţii. BCR şi Raiffeisen participă, de asemenea, la iniţiativa Jeremie şi au la dispoziţie garanţii de 212 mil. euro şi respectiv 102,5 mil. euro.