Contractele adiţionale cu statul pot fi mărite cu maximum 20%

Autor: Iulian Anghel 15.12.2011

Parlamentul a modificat le­gisla­ţia achiziţiilor publice reducând la 20% din valoarea unui contract iniţial aşa-nu­­mitele contracte adiţionale care majo­­rează costul unui proiect. Procen­tul de majorare putea ajunge până acum şi la 50% din valoarea con­tractului iniţial.

Potrivit unei decizii din vară a Gu­vernului, valoarea unui contract de achiziţie publică putea fi majorată şi cu până la 50% prin acte adiţionale cu apro­­­barea expresă a ordonatorului prin­­­cipal de credite, precum şi cu condiţia ca în comisia de evaluare să fie aceleaşi persoane care au decis atri­buirea contractului. Contractele adiţio­nale au fost sus­pectate întotdeauna ca sursă de drenare a banilor publici prin metoda câştigătii unui contract la costuri mici, care erau apoi umflate prin contractele adi­ţionale.