Bulevardele bucureştene – cum a intrat Capitala în modernitate/ de Cristina Ţurlea

Autor: Cristina Turlea 06.01.2012

De la început aş vrea să spun că, încă din vremea studenţiei, căutam o asemenea carte. Şi, în cei mai bine de 20 de ani de atunci, am găsit câteva volume şi studii. Erau despre Les Champs Elysées, croit la sfârşit de secol 17, despre giganticele lucrări publice ale lui Haussman ce au marcat nu doar secolul 19, despre Esplanade de la Défense, mai aproape de zilele noastre, asta ca să punctez pe scurt istoria în piatră a Parisului.

Sunt cărţi ce m-au plimbat în timp şi pe Calea Regală din Praga şi pe Ramblas, în Barcelona. Dar nicio carte despre Bucureşti. Deşi primele artere moderne, bulevardele, au apărut în oraşele din Principatele Române în prima parte a veacului al XIX-lea. La Brăila şi la Craiova au fost plănuite bulevarde inelare, apoi au fost concepute diverse trasee rectilinii, legând puncte importante ale oraşelor. Adesea, între centrul şi gară, după apariţia căilor ferate. S-a întâmplat la Buzău, Târgovişte, Râmnicu Sărat, Constanţa, dar şi prin alte centre urbane. Între ele, Bucureştii - "singurul oraş în care o reţea întreagă de bulevarde a fost proiectată şi parţial realizată până la Primul Război Mondial. Capitala este, în consecinţă, unica localitate a României în care existenţa bulevardelor a generat un proces consistent, complex, de urbanizare a teritoriului, determinând, în acest fel, configurarea la scară extinsă a oraşului modern."

Excelentul volum din care am extras acest citat* are la bază, ca primă formă, un studiu elaborat între 1998 şi 2001, cu titlul "The Boulevards of Bucharest. Local Experience and European References", cu susţinerea financiară acordată de Research Support Scheme a Open Society Support Fondation.

De ce e importantă şi fascinantă această carte? În primul rând este o istorie, poate prima de acest gen, a modernizării Bucureştilor. Deşi tema cărţii este oferită de apariţia bulevardelor, autorul nu pierde din vedere contextul larg al proiectării lor şi al modernizării oraşului - regularizarea albiei Dâmboviţei, proiectarea axelor est-vest şi nord-sud, reglementările constructive, mecanismul administrativ (structurile primăriei, legislaţia, condiţionările financiare), intervenţiile urbane importante, gen grădinile publice, proiectele de mari clădiri publice, constituirea spaţiului public. Abia după aceea insistă asupra realizării bulevardelor şi a influenţei pariziene. Dar şi asupra iluminatului public şi al transportului public.

În al doilea rând, este o trecere în revistă a tuturor bulevardelor bucureştene, cu planurile, abandonările, revenirile şi realizarea lor uneori extrem de dificilă, după ani şi ani, şi costuri exorbitante, pe care edilii au decis totuşi să le efectueze pentru ca oraşul să devină modern şi prosper. Le amintim şi noi - Bulevardele Academiei, Elisabeta, Independenţei, Carol, Ferdinand, Pache Protopopescu, Mărăşeşti, Maria, Schitu Măgureanu, Hristo Botev, Dinicu Golescu, Colţei, Dacia. Sunt amintite transformările petrecute în veacul de după construirea lor, inclusiv în ce priveşte denumirile. În acelaşi timp, sunt amintite bulevardele care au rămas în stadiul de proiect, cum ar fi Al. I. Cuza, Ghica, Teilor ş.a. Există la pagina 130 o hartă impesionantă cu situaţia realizării bulevardelor, reprezentată pe Planul Pântea, din 1921. Putem observa bulevardele realizate până la Primul Război Mondial, cele realizate între cele Două Războie Mondiale şi cele realizate după 1950. Lesne constatăm că principalele artere ale oraşului, în orice caz ale miezului său, datează de pe vremea Regelui Carol I. Încă un argument pentru ceea ce a însemnat acea domnie pentru intrarea oraşului în modernitate.

În al treilea rând, domnul profesor Nicolae Lascu, arhitect şi urbanist, nu pierde din vedere reglementările constructive, îndeosebi cele prevăzute prin "Regulamentul de construcţii şi alinieri" al Bucureştilor. Edilii acelor vremuri se încumetau să conceapă planuri măreţe, care prevedeau expropieri în interesul public. Planuri care nu erau blocate de interese politice sau de-a dreptul puerile, aşa cum suntem obişnuiti astăzi.

În al patrulea rând, volumul cuprinde o seamă de anexe care ilustrează cum lucrau arhitecţii şi constructorii vremii, ce decizii luau Ministerul Lucrărilor Public şi Primăria, cum se stabilieau traseele bulevardelor şi amplasările unor edificii publice, în funcţie de interesul oraşului, procese verbale elocvente privind deciziile, stabilirea şi urmărirea cheltuielilor publice.

În al şaselea rând, fapt demn de semnalat, cu toate influenţele străine, edilii, arhitecţii şi constructorii au reuşit realizarea unor opere originale. "Bulevardele bucureştene se depărtează radical de cele ale Parisului în privinţa configuraţiei şi alcătuirii fronturilor şi, în consecinţă,în privinţa imaginii generale a spaţiului public."

În al şaptelea rând, lucrarea e importantă nu numai prin ideile promovate, ci şi prin inconografia surprinzătoare - ilustraţii de arhivă şi planuri de arhivă care sunt aduse probabil pentru prima oară la lumină, în mod sigur pentru prima oară atât de multe, fapt pentru care autorul mulţumeşte cu deosebire lui Petru Mortu şi Irinei Tulbure.

În sfârşit, amploarea bibliografiei ne convinge că, fără dubiu, va fi foarte dificil să se conceapă o altă lucrare care să o depăşească pe cea de faţă prin cantitatea de informaţie, acribia cu care a fost selectată şi pusă în pagină. Deocamdată domnul profesor Nicolae Lascu a publicat o carte despre bulevardele bucureştene până la Primul Război Mondial. Sper să reuşească să-şi continue cercetările şi să aducă informaţia la zilele noastre. Atunci în mod cert Bucureştii vor avea o istorie nepreţuită, utilă studenţilor, urbaniştilor, arhitecţilor, factorilor de decizie şi publicului larg în egală măsură.

Cunoaşterea acestei istorii în mod cert se va reflecta, va modela, va aduce coeziune în imaginea de astăzi a capitalei noastre.

*) Nicolae Lascu - Bulevardele bucureştene până la primul război mondial, Editura Simetria