Acţionarii BVB decid astăzi cine îi va reprezenta în următorii patru ani

Autori: Andrei Chirileasa , Stefan Musgociu 09.01.2012

Acţionarii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) aleg astăzi cei nouă membri ai Consiliului de Admi­nis­traţie, iar toată lumea din piaţă aşteaptă să vadă cine va fi noul preşedinte al bursei, adică persoana care va reprezenta piaţa de capital din România în următorii patru ani.

Miza alegerilor este însă controlul Consiliului de Administraţie, întrucât cine va deţine controlul va putea impune propria strategie de dezvoltare a pieţei de capital, va stabili priorităţile bursei pentru următorii ani şi va alege viitoarea conducere executivă a BVB.

În ceea ce pri­veşte funcţia de pre­şedinte, ultimele calcule cu o zi înainte de alegeri îl dau drept favorit pe Lucian Anghel, economistul-şef al BCR, care ar putea aduna în jur de 50% dintre voturile acţionarilor, potrivit unor surse din piaţă citate de Mediafax. Anghel, care este unul dintre cei mai cunoscuţi analişti economici din România, nu a avut până acum o implicare directă pe bursă, dar este susţinut de un grup puternic de acţionari, din care fac parte printre alţii BCR, UniCredit, ING, dar şi alte bănci şi fonduri care deţin acţiuni la BVB. Tocmai de la aceşti acţionari a pornit şi solicitarea privind alegerea unui nou CA. Aceşti acţionari sunt nemulţumiţi de ritmul lent în care piaţa de capital s-a dezvoltat în ultimii ani şi încearcă să impună măsuri mai energice pentru creşterea vizibilităţii bursei şi a valorii tranzacţiilor.

Lucian Anghel, economistul-şef al BCR, este considerat favorit la funcţia de preşedinte al BVBDe cealaltă parte, Stere Farmache, actualul preşedinte al BVB, a pierdut mult din susţinerea pe care o avea în urmă cu doi ani, când câştiga alegerile pentru funcţia de preşedinte din primul tur. Firmele de brokeraj care îl sus­ţineau atunci au vândut din acţiunile pe care le deţineau pentru a face rost de lichidităţi, iar unele chiar au dispărut de pe piaţă. Daniel Ţepeş, cel care era în urmă cu doi ani cel mai mare acţionar al BVB, a jucat un rol important în alegerea lui Stere Farmache. Tot el a controlat Consiliul de Administraţie timp de un an. El şi-a vândut apoi acţiunile deţinute şi s-a retras din conducerea bursei.

Dan Paul, preşedintele Asociaţiei Brokerilor, porneşte cu şansa a treia în alegerile de astăzi.

În ceea ce priveşte componenţa Consiliului de Administraţie, aici calculele sunt mai complicate. Grupul din jurul BCR, care-l susţine pe Lucian Anghel, ar putea lua cele mai multe locuri în CA. Nu s-a conturat însă clar o majoritate. Deciziile din Consiliul Bursei se iau cu majoritate de voturi, astfel că şedinţele viitorului consiliu se anunţă agitate. Actualul Consiliu al BVB a aprobat săptămâna trecută convocarea AGA pentru a consulta acţionarii în privinţa trecerii la un sistem de administrare dualist. În noul sistem, Consiliul de Administraţie ar fi înlocuit de un Consiliu de Supraveghere cu 11 mem­bri, astfel că pe lângă cei nouă membri ai CA care vor fi aleşi astăzi se vor mai alege doi reprezentanţi care ar putea schimba din nou balanţa de putere.