Date preliminare: 211.000 de PC-uri vândute în T4
Numărul total de computere (dektop şi portabile) vândute în trimestrul patru al anului trecut în România a fost de aproximativ 211.000, în scădere cu peste 5% faţă de anul precedent, arată datele preliminare ale companiei de analiză IDC, citate de compania Dell.
Dell a ocupat locul doi la nivelul întregii pieţe în trim. 4 din 2011, în condiţiile în care compania americană a înregistrat o creştere de 3,5% a vânzărilor faţă de anul precedent. Pe locul trei în raportul preliminar al IDC este o altă companie americană - Hewlett-Packard, cu 30.387 de unităţi vândute şi o cotă de piaţă de peste 14%.
Demn de notat este că primii patru jucători din top s-au distanţat de restul jucătorilor din punctul de vedere al numărului de unităţi vândute în al patrulea trimestru, cu livrări situate între 27.000 şi 33.000 de PC-uri.
Compania sud-coreeană Samsung, care a adus anul trecut în România şi gama sa de computere, a vândut în T4 puţin peste 6.000 de PC-uri, care i-au adus o cotă de aproape 3%.
Cea mai mare creştere în T4 pe piaţa de PC-uri a fost înregistrată de Fujitsu, ale cărei livrări au urcat cu 82%, la 5.053 unităţi.
Compania americană Apple, ale cărei computere portabile sunt unele dintre cele mai scumpe de pe piaţă, a vândut în trimestrul patru 1.205 laptopuri, în scădere cu aproape 20% faţă de acceaşi perioadă a anului precedent. Cel mai ieftin laptop Apple are un preţ de pornire de aproximativ 4.500 de lei.