Fără programul „Rabla“ vânzările de maşini încep anul cu o scădere de 21%
Vânzările de autoturisme au înregistrat în luna ianuarie a acestui an o scădere de 21% faţă de perioada similară a anului trecut, la un nivel de aproape 3.500 de unităţi, conform statisticilor jucătorilor din piaţa auto.
La nivelul întregii pieţe declinul vânzărilor de autovehicule a fost mai accentuat, de peste 25%, la puţin peste 4.000 de unităţi, în contextul în care vânzările de vehicule comericale au scăzut cu 50% la nivelul lunii ianuarie, de la peste 1.000 de vehicule anul trecut, la aproape 600 luna trecută.
Astfel, protestele şi situaţia politică din prima lună a anului nu au afectat la fel de mult precum lipsa unui program "Rabla", potrivit jucătorilor din piaţă.
Persoanele juridice au făcut piaţa
"Anul acesta vom vedea o reechilibrare a pieţei. Estimăm o creştere în special pe segmentul de flote şi utilitare, dar sperăm şi la o revenire pe retail, dar aceasta depinde de programul "Rabla", a spus Thomas Dubruel, directorul general al Renault Commercial Roumanie. Compania gestionează vânzările pe piaţa locală a mărcilor Dacia, Renault şi Nissan.
Potrivit lui Dubruel, "în ianuarie 2012 grosul vânzărilor a fost reprezentat în primul rând de către persoanele juridice. Din acest motiv, avem nevoie de de un program «Rabla». Fără acesta piaţa ar fi foarte slabă".
Creşterea ponderii persoanelor juridice explică şi faptul că două dintre cele trei mărci premium, Audi şi Mercedes-Benz, au intrat în top zece branduri cu cele mai mari vânzări, toate cele trei înregistrând şi creşteri ale vânzărilor de până la 64%. Mai mult, în timp ce podiumul a rămas constant, Dacia fiind pe primul loc cu aproape 900 de autoturisme, urmată de Volkswagen cu 480 şi Skoda cu 325, Audi a reuşit să urce pe locul şapte, depăşind Hyundai, în timp ce Mercedes-Benz a devansat Toyota, dar şi Peugeot.
Potrivit dealerilor auto, "anul" vânzărilor de maşini are în realitate zece luni, în condiţiile în care ultimele două săptămâni din decembrie, primele două din ianuarie şi luna august sunt perioade în care clienţii vizitează destul de rar showroom-urile.
Aşteaptă programul de casare
Cum băncile dau mai greu şi mai scump credite pentru maşini, dealerii auto se aşteaptă să înceapă din nou să vândă maşini către persoane fizice odată cu demararea programului de casare, prin care statul asigură un "discount" de 2.700 de euro, valoarea aferentă a celor trei tichete.
Şi la nivel naţional dealerii auto aşteaptă demararea programului "Rabla", mai ales în regiunile slab-industrializate unde nu există un număr mai ridicat de firme care să achiziţioneze maşini.
Programul "Rabla" a fost şi una dintre principalele cauze care au stat la baza declinului pieţei în 2011, conform şefului direcţiei comerciale a Group Renault, în condiţiile în care numărul de tichete emise de Ministerul Mediului de la 190.000 în 2010 la 120.000 anul trecut.