Grecia îşi scoate insulele la vânzare pentru a-şi plăti datoriile: Statul concesionează un teren de aproape 50 hectare din Corfu

Autor: Marius Oncu 06.03.2012

Fondul de privatizare din Grecia a lansat marţi o licitaţie pentru concesiunea unui teren de aproape 50 de hectare pe litoralul insulei Corfu, parte a unui program de obţinere de fonduri prin vânzarea de active ale statului, potrivit cotidianului elen Kathimerini.

Investitorii interesaţi trebuie să transmită oferte până la 10 aprilie, potrivit unui comunicat al fondului. Terenul, situat în nord-estul insulei, ar putea fi folosit pentru un complex rezidenţial constând din case de vacanţă sau facilităţi pentru petrecerea timpului liber.

Suprafaţa insulei Corfu este de circa 600 de kilometri pătraţi.

Licitaţia face parte din programul de privatizări şi concesiuni prin care statul elen vrea să obţină 50 de miliarde de euro. Jumătate din sumă ar uma să fie obţinută din tranzacţii imobiliare. Până în 2015, Grecia trebuie să vândă active de 19 miliarde de euro.

Fondul de privatizare a lansat în acest an licitaţii pentru vânzarea companiei de gaze naturale DEPA şi a unor proprietăţi imobiliare în Atena.