Românii au talent: ce s-a întâmplat la show-ul cu nr. 5 din sezonul 2

Ziarul Financiar 17.03.2012

Show-ul cu numărul 5 din ediţia a doua a concursului difuzat de Pro TV a debutat cu un moment incredibil susţinut de Cristian Gog, un concurent din Cluj, care s-a prezentat drept mentalist. El a adus cu sine şi recuzita: un plic, un articol de ziar, un cartonaş şi nişte linguri. Bărbatul citeşte gândurile şi îndoaie lingurile.


Mai mult, le-a cerut celor trei juraţi să-l ajute. Le-a vorbit despre Matrix şi efecte şi sub ochii miraţi ai acestora a îndoit lingurile din dotare. "E incredibil", spunea Mihai Petre.

"Am capacitatea să modific consistenţa acestui metal. Că lingura asta nu e de metal, ci de plastic", spunea Gog în aplauzele sălii, în timp ce una dintre lingurile pe care le ţinea în mână s-a îndoit până s-a rupt. "Actul tău e fantastic", i-a spus Mihai Petre concurentului, în timp ce Andi Moisescu i-a replicat: "Eşti actul meu artistic favorit".

"E minunat ce ai făcut, i-a spus Andra concurentului", afirmând că îi este frică de el. Cu trei de DA obţinuţi de la cei trei juraţi, Gog merge în faza următoare a show-ului.

Cum taie un practicant de arte marţiale un măr în jumătate

În ediţia de vineri, 16 martie, a show-ului "Românii au talent", pe scenă a urcat şi un grup de practicanţi de acte marţiale din Cluj, al căror număr a crescut tensiunea celor din sală.

Ba chiar şi a Andrei, care să stea cu mâinile la ochi în cea mai mare parte reprezentaţiei. Grupul Condor nu a făcut doar o simplă demonstraţie de forţă, ci a dat şi o lecţie de concentrare. Punctul culminant a fost reprezentat de momentul în care un măr aflat pe abdomenul unuia dintre concurenţi a fost tăiat cu sabia. Tensiunea a fost la fel de mare şi atunci când unul dintre concurenţi a tăiat un castravete pe care un altul îl sprijinea cu barbia de piept.Citiţi mai mult despre Românii au talent pe www.gandul.info