Ford se pregăteşte să atace Dusterul în Brazilia. Vezi aici cum arată SUV-ul ce va fi asamblat şi la Craiova

Autor: Bogdan Alecu 27.03.2012

Ford Motor Company a demarat deja în Brazilia testele cu viitorul Ecosport, un SUV de clasă mică destinat într-o primă fază pieţelor emergente şi care are şanse mari să fie produs de anul viitor şi la Craiova.

Potrivit site-ului brazilian Noticias Automotivas mai multe modele Ford Ecosport camuflate au fost surprinse în trafic. Astfel, în condiţiile în care maşina a fost iniţial prezentată anul trecut în cadrul Salonului Auto de la New Delhi şi testată acum în Brazilia, Ecosport se anunţă a fi un SUV de clasă mică, accesibil, cu un preţ de pornire de puţin peste 10.000 de euro şi care, ca şi Duster, să poată fi comercializat atât pe pieţe mature precum şi pe cele emergente.

Pentru început, Ford Ecosport va fi comercializat în Brazilia din vara a cestui an cu două motoare pe benzină, de 1,6 litri, respectiv 2,0i.

În condiţiile în care oficialii Ford au anunţat lansarea în producţie la Craiova în perioada următoare a unui al doilea model de clasă mică, cel mai probabil acesta va fi SUV-ul care să înlocuiască în gama europeană actualul Fusion, aflat la vânzare de peste zece ani.