Top 10 al spectacolelor de teatru din Bucureşti. La ce piese se vând într-o oră biletele?

Autor: Mirabela Tiron 01.04.2012

Piesele de teatru "Egoistul", "Dineu cu proşti", "Livada de vişini", "Sinucigaşul", "Gaiţele", "Natură moartă cu nepot obez", "Un Tango Mas", "Îngropaţi-mă pe după plintă", "Mamouret", "Oscar şi tanti Roz" sunt spectacolele de teatru la care se epuizează cel mai reprede stocul de bilete, potrivit unei analize ZF pe baza datelor de la Teatrul Naţional, Teatrul Odeon şi Teatrul Bulandra din Capitală.

La fiecare reprezentanţie, spectacolul "Egoistul", o piesă autobiografică, în care Jean Anouilh şi-a ascuns biografia sub chipul maestrului Radu Beligan, vinde 353 de bilete într-o oră, potrivit unui reprezentant al Teatrului Naţional. Biletele se vând la două case iar cei care se prezintă în faţa casierului cumpără până la patru bilete.

Următoarea reprezentanţie are loc pe 7 aprilie la sala Amfiteatru a Teatrului Naţional din Bucureşti. Nu mai este disponibil niciun bilet.

"Datorită numeroaselor solicitări, la acest spectacol biletele se pot cumpăra numai de la Agenţia de bilete şi nu mai mult de 4 locuri de persoană. Vă mulţumim", aşa arată mesajul de pe site-ul Teatrului Naţional, chiar dacă biletele se vânduseră integral.

Preţul biletelor începe de la 16 lei (pentru studenţi şi pensionari), 40 de lei şi 50 de lei în funcţie de locul din sală.

Reprezentanţi ai Teatrului Naţional, Teatrului Odeon şi Teatrului Bulandra din Bucureşti au transmis că de obicei biletele se pun în vânzare cu 10-14 zile înainte de data spectacolului şi că la cele mai căutate piese stocul de biletele se epuizează cel mai repede într-o oră iar cel mai târziu în cel mult două-trei zile. Ei au transmis că spectacolele nu au loc după un calendar prestabilit, ci în funcţie de disponibilitatea actorilor şi de alte criterii ce ţin de organizare.

Al doilea cel mai vândut spectacol este comedia "Dineu cu Proşti", în regia lui Ion Caramitru, care se joacă la Teatrul Naţional. Din distribuţie fac parte actorii Horaţiu Mălăele, Şerban Ionescu, Ion Caramitru şi alţii. Cel mai ieftin bilet costă 20 de lei iar cel mai scump 60 de lei. Piesa s-a jucat pe 30 martie la Sala Mare iar biletele s-au epuizat din prima zi în care au fost puse în vânzare, în urmă cu două săptămâni. Teatrul Naţional nu a anunţat data la care va avea loc următorul spectacol.

Cea mai mare cerere este pentru comedii, după cum spune reprezentantul Teatrului Naţional.

Deşi se joacă de 10 ani, la spectacolul "Gaiţele", în regia lui Alexandru Dabija, biletele continuă să se vândă încă din prima zi de când se anunţă spectacolul. "Piesa s-a jucat pe 25 februarie iar biletele au fost puse în vânzare cu 10 zile înainte. După o zi de când am anunţat pe site că se va juca această piesă avem toate cele 300 de bilete rezervate", spune Natalia Ghiţă, şef serviciu organizare spectacole la Teatrul Odeon din Bucureşti.

La Teatrul Bulandra s-au epuizat biletele pentru spectacolele "Îngropaţi-mă pe după plintă", care este programat pentru 17 aprilie. Piesa, în regia lui Yuri Kordonsky, a vândut toate cele 350 de bilete (32,4 lei /bilet) încă din prima zi care a fost anunţat spectacolul, potrivit Mariei Chivu, casier la Teatru Bulandra.

La două zile de la punerea în vânzare a biletelor pentru spectacolul "Livada de vişini", în regia lui Felix Alexa, se epuizează stocul de bilete, potrivit reprezentantului Teatrului Naţional, aceasta fiind a treia cea mai căutată piesă. Maia Morgenstern, Irian Movilă şi Marius Manole sunt doar câţiva din actorii care fac parte din distribuţia piesei.

Pentru piesa "Un Tango Mas", care se va juca vineri (6 aprilie) la Teatrul Odeon, nu mai este disponibil niciun bilet. Cele 100 de bilete au fost vândute încă din primele două zile, preţul unui bilet fiind de 31,8 lei.

Şi la "Sinucigaşul" se găsesc greu bilete, dat fiind că încă din primele două- trei zile se epuizează stocul, potrivit reprezentantului de la Teatrul Naţional. Din distribuţie fac parte Dan Puric şi Marius Manole.

Un alt spectacol la care se vând imediat biletele este "Natură moartă cu nepot obez", în regia lui Eugen Făt. Rolul lui Pompiliu este interpretat de actorul Pavel Bartoş. Spectacolul s-a jucat pe 26 martie. Reprezentanţii teatrului Odeon nu au stabilit care va fi următoarea dată la care se va juca.

Piesa "Mamouret", în regia lui Dinu Cernescu, programată pe 10 aprilie la Teatrul Odeon se va juca cu casa închisă. Toate cele 360 de bilete au fost vândute pe 28-29 martie, în primele două zile când au fost scoase la vânzare biletele. Preţul întreg este de 32,4 lei pentru un bilet şi de 16 lei, biletul redus pentru studenţi sau pensionari.

Şi piesa "Oscar şi tanti Roz", în regia lui Chris Simion, care se va juca la sala Toma Caragiu pe 17 aprilie (marţi) a vândut toate cele 240 de bilete în câteva zile. Reprezentanţia are loc la Teatrul Odeon.