Cât mai contează facultatea absolvită pentru angajatorii care fac recrutări?

Autor: Corina Mirea 05.04.2012

Doar unu din cinci angajatori consideră că diploma universitară reprezintă criteriul de bază în procesul de selecţie al potenţialilor candidaţi, în timp ce majroitatea (56%) dintre aceştia vor ca viitorii angajaţi să desfăşoare şi alte activităţi în afara serviciului, potrivit unui studiu efectuat de firma de retail Aldi, efectuat pe un eşantion de 2.000 de manageri. Pentru aceştia, calificarea obţinută în timpul facultăţii nu mai reprezintă un element atât de important pe cât era acum mai bine de zece ani, scrie www.management-issues.com.

Astfel, 12% dintre manageri au afirmat faptul că prima impresie este decisivă în alegerea viitorilor angajaţi. În acest sens, o strângere de mână fermă la interviul de angajare indică încredere, acesta fiind atributul cel mai des întâlnit în recomandările pentru potenţialii candidaţi, în timp ce 30% dintre repondenţi pun accentul pe aspectul fizic.

Richard Holloway, Regional Managing Director al Graduate Recruitment în cadrul Aldi spune că personalitatea puternică, experienţa, hobby-urile şi activităţile din cadrul facultăţii sunt elementele cheie ce garantează vizibilitate în perioada de selecţie.

Curiozitatea pare a fi şi ea o caracteristică importantă. Şase din zece manageri se aşteaptă ca în cadrul interviului de angajare candidaţii să pună cât mai multe întrebări în legătură cu noul mediu de lucru, în timp ce peste un sfert dintre aceştia spun că judecă potenţialul personalului în funcţie de comportamentul pe care acesta îl afişează pe întreg parcursul discuţiei.