Ştiri pe scurt business internaţional

Autori: Marius Oncu , Anca Dumitrescu 13.04.2012

Ţările cu economii dezvoltate ar trebui să-şi reducă gradul de îndatorare la jumătate din PIB în următoarele decenii, de la nivelurile actuale de peste 100% în unele state, potrivit Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, citată de Thomson Reuters. Propunerea OCDE ar putea indica o posibilă perioadă prelungită de politici de reducere a îndatorării în ţările dezvoltate. "Ţările ar trebui să reducă nivelul îndatorării la circa 50% din PIB, sau mai puţin, pentru a beneficia de o marjă de siguranţă împotriva şocurilor adverse", se arată într-un studiu al organizaţiei.

Numărul cererilor pentru ajutoare de şomaj din Statele Unite a crescut săptămâna trecută la cel mai ridicat nivel după luna ianuarie, ceea ce ar putea provoca temeri că redresarea pieţei muncii se blochează, mai ales că numărul de posturi create în martie a scăzut, transmite Thomson Reuters. Departamentul Muncii a anunţat ieri că numărul solicitărilor pentru indemnizaţii de şomaj a crescut cu 13.000, la 380.000. Analiştii anticipau o scădere la 355.000 de cereri.