De ce au rămas fondurile de acţiuni fără lipici la investitori?

Din 2008 încoace fondurile de acţiuni au o mare problemă: lipsa de bani şi de investitori noi. Managerii de fonduri dau vina fie pe apatia la risc a investitorilor, fie pe faptul că trebuie să mai treacă ceva timp până când se recuperează pierderile din 2008. La o privire mai atentă iese la iveală faptul că fondurile de acţiuni nu mai reuşesc să bată bursa, deşi sunt administrate de manageri profesionişti.

Faptul că cele mai bune fonduri de acţiuni din 2012 sunt fondurile care reproduc structura unui indice, adică care nu au făcut altceva decât să meargă odată cu piaţa, în jos sau în sus, fără niciun fel de implicare activă din partea managerului, oferă importante indicii.

Mergem mai departe: faptul că cel mai mare fond de acţiuni din piaţă BT Maxim, cu o strategie activă de investiţii, a adus un randament de 12,5% în patru luni, sub evoluţia de 22,7% a indicelui BET, principala referinţă a bursei de la Bucureşti, este un alt indiciu care ne conduce spre concluzia că managerii de fonduri nu mai reuşesc să bată piaţă, adică să livreze investitorilor, care le dau pe mâini economiile, randamente mai mari decât cele pe care aceştia le-ar obţine singuri fără a fi doctori în investiţii dacă ar investi în cele mai lichide acţiuni de pe bursă.

Dacă cineva care avea 10.000 de lei de investit la începutul anului i-ar fi plasat în mod egal în patru dintre cele mai lichide acţiuni de pe bursă: Fondul Proprietatea (cea mai hot acţiune de pe bursă), Petrom (cea mai mare şi mai profitabilă companie locală), SIF Oltenia (cea mai tranzacţionată dintre SIF-uri) şi Banca Transilvania (singura dintre bănci cu profit în revenire în ultimul an), ar fi obţinut un profit de circa 3.500 de lei după patru luni. Aceste patru acţiuni se regăsesc în portofoliile tuturor fondurilor de acţiuni şi au crescut în medie cu 35% în patru luni, însă niciunul din fondurile de acţiuni nu a depăşit acest reper.

Dacă aceiaşi 10.000 de lei ar fi fost investiţi în cel mai mare fond de acţiuni, BT Maxim, profitul ar fi fost cu 60% mai mic, de circa 1.250 de lei.

De când bursa şi-a revenit din criză, acţiunile companiilor mari cu rezultate financiare solide au fost cele care au performat cel mai bine, spre deosebire de anii de glorie 2006 şi 2007 când companiile mici de pe RASDAQ erau cele care au adus cele mai mari câştiguri şi atunci aveai nevoie într-adevăr de un profesionist care să ştie exact cum să descopere cele câteva pepite de aur în maldărul de nisip.

În afară de companiile mari şi lichide, fondurile de acţiuni au în portofoliul şi acţiuni la companiile mici, care nu performează la fel de bine şi astfel că trag în jos randamentul total al fondului. Asta şi pentru că reglementările prudenţiale obligă fondurile de acţiuni să îşi diversifice investiţiile şi să nu plaseze mai mult de 10% din bani într-o singură acţiune, în condiţiile în care portofoliul dat exemplu mai sus propune o expunere de câte 25% pe o singură acţiune, interzisă fondurilor de acţiuni.

În plus, orice fond trebuie să pună deoparte lichidităţi de rezervă cu care să onoreze retragerile făcute de investitori, fapt care influenţează randamentul.

Poate de aceea fondurile de acţiuni nu reuşesc să aibă lipici la investitori care preferă să meargă singuri pe bursă să cumpere acţiuni, decât să plătească un comision de administrare, apoi de subscriere pentru a-şi lăsa avuţia pe mâinile unui manager profesionist care nu poate să profite la maxim de creşterea de pe bursă.

Poate că atunci când trendul de creştere va ajunge spre final, şi când nu vor mai creşte doar companiile mari, ci va conta tot mai mult expertiza în a alege acţiunile care pot performa, fondurile de acţiuni vor redeveni atractive pentru investitori.

Istoria s-ar putea însă repeta, şi ştim prea bine că după ce în 2007 acţiunile afişau creşteri astronomice, iar investitorii orbiţi de aceste cifre investeau preponderent în fonduri de acţiuni, a urmat prăbuşirea şi panica din 2008.