Mâna dreaptă a lui Antonescu preia un buget de 3,4 mld. lei, dar şi primari şi şefi locali "flămânzi"

Autor: Mirabela Tiron 03.05.2012

Eduard Hellvig, 38 de ani, propus la conducerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), cu un buget de 3,4 miliarde de lei (770 mil. euro), va avea în mâini situaţia locuinţelor sociale pentru tineri, a drumurilor judeţene şi locale, dar şi promovarea şi dezvoltarea turistică a României.

Hellvig, absolvent de Ştiinţe Politice în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, este considerat mâna dreaptă a lui Crin Antonescu, liderul PNL. Din 2011 el ocupă poziţia de secretar general al PNL. În 2009 el s-a ocupat de coordonarea campaniei prezidenţiale a lui Antonescu, atunci când liderul PNL a fost surpriza plăcută.

Timp de patru ani, în perioada 2004-2008, Eduard Hellvig a fost deputat din partea partidului PC şi secretar al Comisiei de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor. În perioada 2006-2007 a fost europarlamentar. Hellvig este născut în Zalău.

Pe agenda MDRT, Eduard Hellvig găseşte un proiect controversat al Elenei Udrea, Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI) redimensionat, după ce guvernul a decis limitarea la maximum un miliard lei (227 mil. euro) a banilor care pot fi cheltuiţi pentru proiectele din cadrul acestui program, fiind luate în calcul doar lucrările deja începute. Proiectul, susţinut puternic de fostul ministru de resort, prevedea că banii pentru lucrări vor fi decontaţi în anii următori, iar USL a acuzat atunci: construiţi acum şi ne puneţi pe noi să plătim când venim la guvernare!

În vederea demarării lucrărilor la contractele semnate în cadrul PNDI este nevoie de un ordin de începere a lucrărilor. Pentru proiectul prioritar 10.000 km drumuri judeţene şi de interes local au fost încheiate patru contracte de lucrări în valoare de 2,9 miliarde lei (660 mil. euro) pentru judeţele Arad, Bihor, Prahova, Ilfov, Giurgiu, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Buzău şi Vrancea şi au fost atribuite, urmând să fie semnate alte patru contracte de lucrări. Nu se ştie care va fi soarta programului.

Un alt proiect de care va trebui să se ocupe îl reprezintă finalizarea locuinţelor pentru tineri prin ANL. Până la finalul acestui an obiectivul este să se finalizeze lucrările de construcţie la 1.840 de locuinţe pentru tineri prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL).

Nu în ultimul rând, el găseşte pe agendă finalizarea proiectelor de dezvoltare a infrastructurii turistice, dar şi promovarea României în străinătate.

La Compania Naţională de Investiţii (CNI) găseşte o situaţie încă neclară. Potrivit unui proiect de lege iniţiat de minister, CNI (programul de săli de sport şi de bazine de înot) este interesată să-şi extindă activitatea şi să deruleze proiecte pentru investitorii privaţi, pe lângă lucrările publice.

Eduard Hellvig

Căsătorit, un copil

Studii:

Experienţă profesională: