Lista Cabinetului Ponta şi programul de guvernare, depuse la Parlament

Autor: Mediafax 03.05.2012

Programul de guvernare şi lista miniştrilor propuşi în Cabinetul Ponta au fost depuse, joi seară, la Parlament, de ministrul delegat desemnat pentru relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa.



Documentele au fost depuse la cabinetul preşedintelui Camerei Deputaţilor.

"Am depus, aşa cum prevede procedura, la cabinetul preşedintelui Camerei, solicitarea premierului desemnat Victor Ponta de a întruni Camerele reunite în vederea învestiturii", a spus Duşa.

El a precizat că la solictarea lui Ponta a anexat şi programul de guvernare şi lista cu miniştrii carse urmează a primi votul Parlamentului.

Potrivit lui Duşa, componenţa Cabinetului este cea anunţată de premierul desemnat, mai puţin ministrul propus pentru strategii guvernamentale, Victor Alistar.

Duşa a spus că programul de guvernare este structurat pe 17 capitole şi are 53 de pagini, fiind un program social-liberal care prevede măsuri de creştere economică pentrul anul în curs.

"Este pentru anul 2012 şi prevede repararea prejudiciilor aduse pensionarilor prin aplicarea impozitului de 5,5% şi reîntregirea salariilor la nivelul anului 2010", a subliniat Duşa.

El şi-a manifestat speranţa ca vineri Birourile Permanente reunite să convoace pentru luni dimineaţa, la ora 10.00 sau 11.00, comisiile pentru audieri şi după-amiază plenul pentru învestirea Guvernului.